Calificativul "apostolul iubirii" dat sfântului apostol şi evanghelist Ioan, menţionat deja în primele rânduri ale miniserialului, ajuns la episodul al V-lea, este unanim recunoscut.
Ucenicia statornică, fidelă, belşugul harului de care s-a bucurat, l-a condus la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti pe care ni le împărtăşeşte în ceea ce a scris.
"Discipolul pe care îl iubea Isus, care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui" (In 21,20), privilegiu de care s-au bucurat doar preasfânta sa mamă, Maria, şi tatăl purtător de grijă, Iosif, a putut asculta bătăile inimii preasfinte a Mântuitorului, care ne-a arătat iubirea sa nemărginită, jertfindu-se pe lemnul crucii pentru a ne reconcilia cu Tatăl.
Nu-i de mirare că acest ucenic eminent a ajuns să spună: "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8; 16b). Cu siguranţă, aplecat pe pieptul lui Isus, şi-a dat seama că inima lui este "focar arzător al dragostei, sălaşul dreptăţii şi al iubirii, plină de bunătate şi de dragoste, regele şi centrul tuturor inimilor".
Sfântul Augustin, renumitul "învăţător al harului", comentând definiţia dată de apostolul iubirii ("Dumnezeu este iubire"), scrie: "Cine dintre noi ar îndrăzni să spună ceea ce s-a spus: "Dumnezeu este iubire"? A spus-o cel care ştia ceea ce avea. Dumnezeu ni se oferă în mod complet. Ne spune: "Iubiţi-mă şi mă veţi avea, pentru că nu puteţi să mă iubiţi dacă nu mă aveţi deja"".
Circuitul desăvârşit al iubirii include şi iubirea fraternă: "Să-l iubim pe Dumnezeu pentru că el ne-a iubit mai întâi... Avem această poruncă de la el: cine îl iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe semenul său" (1In 4,19; 21).
Aceeaşi consecvenţă o exprimă şi sfântul Augustin, când scrie despre cântarea iubirii ca o cântare adusă lui Dumnezeu: "Cântaţi cu glasul, cântaţi cu inima, cântaţi cu sfânta voastră purtare. Cântaţi Domnului un cântec nou!... Vreţi să aduceţi laude lui Dumnezeu? Voi sunteţi ceea ce spuneţi. Veţi fi lauda lui Dumnezeu, dacă veţi trăi cu adevărat creştineşte".
