Sub semnul familiei
Cea de-a 19-a călătorie apostolică internaţională a lui Benedict al XVI-lea a avut loc în Croaţia, în zilele de 4 şi 5 iunie, cu ocazia Zilei Naţionale a Familiilor Catolice Croate. În timpul vizitei, papa s-a recules în rugăciune la mormântul cardinalului martir Alois Stepinac, fost arhiepiscop de Zagreb.
Prima Zi Naţională a Familiilor Catolice Croate a culminat cu Liturghia de duminică dimineaţă, 5 iunie, la care au participat 400.000 de credincioşi, o mie de preoţi şi 60 de episcopi, croaţi, dar şi din ţările învecinate. Într-o societate, precum cea europeană, în care răspândirea secularizării "duce la marginalizarea lui Dumnezeu din viaţă şi la o crescândă dezagregare a familiei", familiile credincioase să fie curajoase şi să nu cedeze "acelei mentalităţi secularizate care propune convieţuirea ca pregătitoare sau de-a dreptul substitutivă căsătoriei", dar să arate prin mărturia lor de viaţă "că este posibil a iubi, asemenea lui Cristos, fără rezerve", şi că "nu trebuie să le fie teamă de a se angaja faţă de o altă persoană". Sunt câteva dintre afirmaţiile făcute în timpul Liturghiei, când papa a îndemnat familiile croate să apere viaţa şi să arate frumuseţea iubirii conjugale şi creştine.
În Piaţa "Bano Josip Jelacic", în inima oraşului Zagreb, sâmbătă seara (4 iunie) a avut loc privegherea cu tinerii. Peste 50.000 de tineri au cântat şi apoi, în momentele de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de rugăciune, s-au recules în tăcere. Papa le-a repetat întrebarea pe care Isus a pus-o primilor săi discipoli: "Ce căutaţi?" (In 1,38). Totodată le-a spus că Dumnezeu îi caută mai întâi şi mai mult decât ei înşişi îl caută pe el. "Lăsaţi-vă luaţi de mână de Isus, pentru că numai împreună cu El veţi cunoaşte adevărata fericire", le-a spus papa.
Un alt moment a fost celebrarea rugăciunii de duminică seară (Vesperele) în catedrală, cu peste o mie de episcopi, preoţi, călugări şi tineri în formare din seminarii şi din noviciate. În catedrala din Zagreb se află mormântul cardinalului Alois Stepinac, episcop şi martir, care, în numele lui Cristos, s-a opus mai întâi samavolniciilor nazismului şi fascismului şi, după aceea, samavolniciilor regimului comunist al lui Tito. A fost închis şi a avut domiciliu forţat în satul natal. A murit în anul 1960, din cauza unei boli contractate în închisoare. În lumina mărturiei sale, papa i-a încurajat pe episcopi şi pe preoţi în slujirea lor, îndemnându-i la comuniune şi la zel apostolic; a repropus celor consacraţi frumuseţea şi radicalitatea formei lor de viaţă; i-a invitat pe seminarişti şi pe novici să-l urmeze cu bucurie pe Cristos care i-a chemat pe nume.
Semnificativă a fost şi întâlnirea cu exponenţii societăţii civile, ai lumii politice, academice, culturale şi de afaceri, cu membrii corpului diplomatic şi cu liderii religioşi, printre care şi cei de religie ebraică şi musulmană, adunaţi sâmbătă seara (4 iunie) în Teatrul Naţional din Zagreb. Papa a adus omagiu marii tradiţii culturale croate, inseparabilă de istoria sa de credinţă şi de prezenţa vie a Bisericii, promotoare de-a lungul secolelor a numeroase instituţii şi, mai ales, formatoare de iluştri căutători ai adevărului şi ai binelui comun. Între aceştia a amintit îndeosebi pe părintele iezuit Ruder Josip Boskovic, mare om de ştiinţă, de la naşterea căruia se împlinesc anul acesta 300 de ani.
"Împreună în Cristos", aceasta a fost tema vizitei pastorale, care a avut în centru familia, Europa şi memoria sfinţilor. "O călătorie apostolică scurtă, desfăşurată în întregime în capitala Zagreb, şi totuşi bogată în întâlniri şi mai ales în spirit intens de credinţă".
Pr. Cornel Cadar
* * *
Republica Croaţia
Suprafaţa: 56.594 km2
Populaţia: 4.500.000 de locuitori
Capitala: Zagreb
Ziua naţională: 25 iunie
Religia oficială: creştinism (77% catolici, 11% ortodocşii, 1% musulmani)
Biserica Catolică: 17 dieceze, 25 de episcopi, 2.343 de preoţi, 1.598 de parohii, 587 de seminarişti (149 la seminarul mic şi 438 la seminarul mare).