Fragmente din mărturii ale unor participanţi la întâlnirea lui Benedict al XVI-lea cu ţigani europeni din ziua de sâmbătă, 11 iunie.
- "Când eşti un copil care trăieşte într-o tabără, la şcoală nu eşti considerat ca toţi ceilalţi. Când creşti şi cauţi un loc de muncă şi în document văd scris la adresă "tabără de nomazi", îţi spun: "Nu, mulţumesc". Ştiu că sunt romi care greşesc, care se comportă rău, dar responsabilitatea este întotdeauna personală, iar vina nu este niciodată a unei etnii sau a unui popor. Când mă gândesc la viitor, mă gândesc la oraşe şi ţări unde să existe loc şi pentru noi, în adevăratul sens al cuvântului, ca nişte cetăţeni asemenea celorlalţi, nu ca un popor care trebuie izolat şi de care să-ţi fie teamă" (Carlo Mikic, student roman de etnie rom rudari, născut şi crescut într-o tabără de romi, din capitala Italiei).
- "Eu doresc un lucru: ca ţiganii să fie primiţi cu o mai mare atenţie şi cu ochi vigilenţi; să fie trataţi cu mai mult respect... să nu mai existe vreodată Auschwitz, să nu se mai petreacă vreodată acele lucruri atât de oribile, de urâte... acele morţi. S-ar putea întâmpla din nou ce a fost la Auschwitz: acolo a rămas totul aşa cum era; şi oamenii au rămas la fel cum erau. Noi suntem florile acestei lumi şi suntem striviţi, maltrataţi şi ucişi" (Ceija Stojka, ţigancă din Austria, care a supravieţuit lagărului de exterminare de la Auschwitz).
- "Cel care face bine este protejat de Dumnezeu... Aş dori pentru fiii mei şi pentru toţi copiii rom şi sinti un viitor de pace şi de seninătate, în care să poată creşte şi trăi împreună cu alţi copii din Europa şi din lume fără să fie excluşi şi discriminaţi. Spun sincer că în faţa Domnului Isus nu m-am simţit niciodată diferită, stingheră. Ştiu că omul priveşte la aparenţă, dar Domnul se uită la inimă şi voi, Sfinte Părinte, astăzi, ne demonstraţi acest lucru" (Pamela Suffer, ţigancă sinti).
- "Pe ei nu-i interesa că sunt ţigancă. Participam împreună la sfânta Liturghie în fiecare zi, unde întâlneam şi călugăriţe. Atunci am înţeles că Domnul mă chema să-i slujesc devenind o călugăriţă. Am înţeles că mă chema să-i ajut pe ţigani să găsească drumul care conduce la el şi să afle astfel adevărata bucurie. Sper ca evanghelia şi iubirea lui Isus să ajungă cât mai repede la fraţii şi surorile noastre care nu le cunosc încă, iar noi să putem fi fideli şi înflăcăraţi mărturisitori a ceea ce am văzut şi primit de la maica Biserică" (Anastazia Hulubova, călugăriţă ţigancă, din Slovacia).
După Radio Vatican
