Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a celebrat la 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, 60 de ani de preoţie. În vederea aniversării, Congregaţia pentru Cler a difuzat un apel către catolicii din toată lumea invitându-i să celebreze acest eveniment prin rugăciune euharistică pentru sfinţirea preoţilor şi pentru darul de noi vocaţii la sfânta Preoţie. În acest sens, şi în Dieceza de Iaşi au fost în diverse parohii, mănăstiri şi instituţii ore de adoraţie şi de rugăciune. Celebrările se încheie în ziua de 1 iulie, în sărbătoarea Sfintei Inimi a lui Isus şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor (a 65-a). Publicăm în cele ce urmează gânduri ale papei despre vocaţia sa şi despre Preoţie extrase din diferite materiale.
* Este imposibil un autoportret; şi este dificil să te judeci pe tine însuţi. Pot doar să spun că provin dintr-o familie foarte simplă, foarte umilă, şi de aceea nu prea mă simt cardinal, mă simt un om simplu. În Germania am trăit într-un sătuc, cu oameni care lucrează în agricultură, în artizanat, şi acolo mă simt în mediul meu. În acelaşi timp, caut să fiu aşa şi la biroul meu, dacă reuşesc: nu îndrăznesc eu să judec. Îmi amintesc mereu cu mare afecţiune profunda bunătate a tatălui şi a mamei şi, fireşte, pentru mine, bunătatea implică şi capacitatea de a spune "nu", pentru că o bunătate care lasă să se întâmple totul nu face bine celuilalt. Uneori, forma bunătăţii poate să fie şi a spune "nu" şi a risca astfel o contradicţie. Dar şi aceasta trebuie să vină nu din dorinţa de putere, de revendicare, ci trebuie să provină dintr-o bunătate ultimă, din dorinţa de a face bine altuia. Acestea sunt criteriile mele, aceasta este originea mea, altceva ar trebui să spună alţii. (Autoportret al noului pontif. Interviu cu cardinalul Ratzinger din noiembrie 2001, "24 ore nel mondo", nr. 110, 20 aprilie 2005)
* În decembrie 1944, când am fost chemat la serviciul militar, comandantul de companie ne-a întrebat la ce profesie aspira fiecare. Am răspuns că vreau să devin preot catolic. Sublocotenentul a replicat: "Dumneata trebuie să-ţi cauţi altceva. În noua Germanie nu mai este nevoie de preoţi". Ştiam că această "nouă Germanie" era deja la sfârşit şi că după devastările enorme aduse de acea nebunie asupra ţării, avea să fie nevoie de preoţi mai mult ca oricând. (Scrisoarea adresată seminariştilor la încheierea Anului Sfintei Preoţii, 18 octombrie 2010)
* Eu însumi port încă în inimă amintirea primului paroh alături de care am exercitat slujirea mea de tânăr preot: el mi-a lăsat exemplul unei dăruiri fără rezerve pentru propria slujire pastorală, ajungând să moară chiar în momentul în care ducea viaticul unui om grav bolnav. Apoi, îmi revin în memorie nenumăraţii confraţi pe care i-am întâlnit şi pe care continui să-i întâlnesc, chiar şi în timpul călătoriilor mele pastorale în diferitele naţiuni, angajaţi cu generozitate în exercitarea zilnică a slujirii lor preoţeşti. Însă expresia folosită de sfântul paroh de Ars ("Preoţia este iubirea inimii lui Isus") evocă şi străpungerea inimii lui Cristos şi coroana de spini pe care o poartă pe cap. Prin urmare, gândul se îndreaptă spre nenumăratele situaţii de suferinţă în care sunt implicaţi mulţi preoţi, fie pentru că sunt părtaşi de experienţa umană a durerii în multitudinea manifestărilor sale, fie pentru că nu sunt înţeleşi chiar de destinatarii slujirii lor: cum să nu-i amintim pe atâţia preoţi ofensaţi în demnitatea lor, împiedicaţi în misiunea lor, uneori chiar persecutaţi până la mărturia supremă a vărsării sângelui? (Scrisoarea adresată preoţilor pentru deschiderea Anului Sfintei Preoţii, 16 iunie 2009).
