Ziua Mondială a Păcii
"Libertatea religioasă, calea pentru pace" este tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru celebrarea Zilei Mondiale pentru Pace din 1 ianuarie. Tema reprezintă împlinirea unui "drum al păcii" propus de papa Benedict al XVI-lea cu mesajele din anul 2006 până astăzi, ale căror teme au fost: adevărul ("În adevăr pacea", 2006), demnitatea persoanei umane ("Persoana umană, inimă a păcii", 2007), unitatea familiei umane ("Familia umană, comunitate de pace", 2008), lupta împotriva sărăciei ("Combaterea sărăciei, construirea păcii", 2009) şi în sfârşit păzirea creaţiei ("Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia", 2010). Ziua Mondială a Păcii este celebrată din anul 1968, în prima zi a fiecărui an.
Călătorii papale
În anul 2011, papa Benedict al XVI-lea va efectua patru călătorii internaţionale. Va începe în Croaţia, 4-5 iunie. În vară, între 18 şi 21 august, va participa la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid (cu tema "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" - cf. Col 2,7). Urmează vizita în Germania, în perioada 22-25 septembrie, în special în oraşele Berlin, Freiburg şi Erfurt. Între 18 şi 20 noiembrie, papa va merge în vestul Africii, în Benin, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la evanghelizarea ţării. Aici va înmâna episcopilor africani îndemnul apostolic, rod al Sinodului special pentru Africa, desfăşurat în Vatican în octombrie 2009.
Congres despre Scriptură
Catholic Biblical Federation a organizat congresul internaţional "Sfânta Scriptură în viaţa şi în misiunea Bisericii" dedicat exortaţiei apostolice postsinodale a lui Benedict al XVI-lea Verbum Domini, între 2 şi 4 decembrie 2010, la Universitatea Pontificală Urbaniana. La încheiere a fost o masă rotundă cu tema "A transmite mesajul Bibliei în cultura de astăzi".
Lumina lumii
Cartea "Lumina lumii. Papa, Biserica, semnele timpurilor" a lui Benedict al XVI-lea a fost prezentată la Vatican la 23 noiembrie 2010. Aceasta cuprinde interviul acordat de Sfântul Părinte lui Peter Seewald, jurnalist şi scriitor german. În noua lucrare, editată în italiană de Libreria Editrice Vaticana, în cele 18 capitole, grupate în trei părţi - "Semnele timpurilor", "Pontificatul", "Încotro mergem" - Benedict al XVI-lea răspunde la cele mai fierbinţi probleme din lumea de astăzi.
Nobel pentru Pace
Premiul Nobel pentru Pace pentru 2010 a fost acordat la Oslo (Norvegia), la 10 octombrie, disidentului chinez Liu Xiaobo, în absenţa acestuia, fiind în închisoare în China. Timp de aproape două decenii, Liu Xiaobo a promovat aplicarea drepturilor omului în China. A participat la protestele din Piaţa Tiananmen în anul 1989 şi a fost unul dintre autorii Cartei 08, un manifest pentru democratizarea Chinei, publicat la împlinirea a 60 de ani de la Declaraţia universală a drepturilor omului, la 10 decembrie 2008. În anul următor, Liu a fost condamnat la 11 ani de închisoare şi doi ani de privare de drepturi politice pentru "incitare la subminarea puterii de stat". Premiul Nobel pentru pace, în valoare de aproape un milion de euro, este unul dintre cele cinci premii instituite prin testament de industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel.
Copii în rugăciune
La iniţiativa Consiliului Naţional pentru Laici din Venezuela (instituţie creată de Conferinţa Episcopilor din Venezuela), peste un milion de copii din întreaga lume s-au rugat împreună pentru unitate şi pace, recitând Rozariul în ziua de 18 octombrie 2010. Iniţiativa a avut scopul de a trezi în sufletele copiilor dorinţa de rugăciune pentru pacea sufletească a fiecărui om, precum şi pentru pacea şi unitatea familiilor, ţărilor şi întregii planete.
Viaţa consacrată
"Ia chipul său în inima ta!" - sub egida acestui moto poate fi aşezat cursul de formare în "Îndrumarea spirituală", organizat în premieră în România de Conferinţa Română a Superioarelor Majore, pe parcursul a doi ani, din 30 aprilie 2009 până în 10 noiembrie 2010, în opt module a câte cinci zile fiecare, la sediul Congregatio Jesu din Bucureşti şi la Centrul "Manresa" din Cluj. 22 de surori din diferite congregaţii şi dieceze catolice din România au prelucrat şi aprofundat teme legate de consilierea spirituală. Grupul de surori care a moderat această formare a fost compus din sr. Monica Cojan, CJ, sr. Magdalena Fülöp, SSS, şi sr. Anna Dieckmann, MSC.
Pelerinaj de încredere
După Poznan, Bruxelles, Geneva, Zagreb, Milano, Lisabona, Hamburg, Budapesta, Paris, în anul 2010 a fost cea de-a 33-a întâlnire europeană de tineri organizată de Comunitatea din Taizé, între 28 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011 la Rotterdam, în Olanda, în urma invitaţiei Conferinţei Episcopilor din Olanda, a Consiliului General al Bisericii Protestante Olandeze şi a Consiliului Bisericilor Olandei. Organizatorii au estimat prezenţa a peste 30.000 de tineri din toate continentele.
Superioară generală
În cadrul celui de-al XVII-lea capitul general obişnuit, al Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Providenţei", desfăşurat la Roma între 12 noiembrie şi 12 decembrie 2010, sora Elisabetta Serena Ciserani a fost aleasă superioară generală pentru perioada 2010-2016. Sora Serena, aşa cum este cunoscută, s-a născut la 26 iunie 1947, este membră a congregaţiei din 14 august 1969 şi a activat în România din anul 1995.
Lumina păcii
Anual, în ajunul duminicii a treia din Advent, are loc la Viena împărţirea luminii păcii de la Betleem, în prezenţa a mii de tineri scoutişti. La 11 decembrie 2010, în biserica "Don Bosco" din capitala austriacă, au fost participanţi din aproape 30 de ţări, printre care şi opt tineri din Dieceza de Iaşi, însoţiţi de pr. Adrian Blăjuţă, asistent Scout pe zona Bacău. Ceremonia de distribuire în Dieceza de Iaşi s-a desfăşurat în Parohia Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", la 18 decembrie 2010, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel. Iniţiativa "Luminii păcii de la Betleem" a început în anul 1986.
La 200 de ani
În anul 2010, Familia Asumpţiunii a celebrat 200 de ani de la naşterea pr. Emmanuel d'Alzon, care a întemeiat două congregaţii: a Augustinienilor Asumpţionişti (Părinţii Asumpţionişti) în anul 1845 şi a Surorilor Oblate Asumpţioniste în anul 1865. În Bacău, surorile au două comunităţi (un proiect de educaţie umană şi spirituală pentru tinere şi animarea vieţii liturgice în biserica parohială şi un proiect educativ şi de integrare socială pentru tinere), dar activează şi în cadrul Casei de Copii "Sfânta Maria" din Baraţi. La 21 noiembrie 2010, în cadrul Liturghiei celebrate de pr. decan Isidor Dâscă în biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, surorile din localitate şi-au reînnoit voturile. În România activează în Dieceza de Iaşi, în Arhidieceza de Bucureşti, la Oradea şi Satu-Mare.