Iugani este un sat din comuna Mirceşti, judeţul Iaşi, situat pe terasa superioară dintre cursul inferior al Moldovei şi Siret, la extremitatea vestică a judeţului Iaşi. Este o aşezare veche, atestată documentar din secolul al XVI-lea (1520) al cărei nume provine de la un întemeietor, Iuga. Populaţia din Iugani este catolică şi numără 2.350 de credincioşi.

Statistica anuală din anul 1897 a Parohiei Gherăeşti menţionează că vechea biserică din Iugani a fost sfinţită în ziua de 12 iulie 1897. La sfinţire au luat parte şi elevii Seminarului din Iaşi, aflaţi în vacanţă la Gherăeşti. Biserica veche din Iugani a fost zidită între anii 1895 şi 1900. Aceasta este construită din cărămidă şi acoperită cu tablă.

În momentul de faţă, se construieşte o nouă biserică. Lucrările au început în luna iunie a anului 2009, având autorizaţia de construcţie nr. 10 din 17.06.2009, emisă de Primăria comunei Mirceşti. Piatra de temelie a bisericii a fost sfinţită, în ziua de 26 aprilie 2009, de PS Petru Gherghel. La celebrare au participat părintele Isidor Chinez, decan de Valea Siretului, parohul comunităţii din Iugani, precum şi alţi preoţi invitaţi. Documentul oficial a fost semnat de PS Petru Gherghel, pr. decan Isidor Chinez, precum şi de Petre Antăluţ, primarul comunei, şi Pavel Gherghiceanu, ambii fii ai satului. Documentul oficial a fost îngropat sub piatra de altar spre veşnică amintire. Biserica va purta hramul Sfânta Fecioară Maria, Regină.

Noua biserică este amplasată în centrul satului, în spatele celei vechi, peste vechea casă parohială care a fost demolată în decembrie 2008, având intrarea principală în partea de vest la şoseaua principală şi prezbiterul în partea de nord.

Proiectul a fost realizat de arhitectul Mihai Maica ajutat de inginerul de rezistenţă Tiberiu Bănică, diriginte de şantier fiind profesorul Cătălin Onuţ, iar maistru de şantier Cornel Herciu.

Biserica este proiectată în stil gotic, având 40 metri lungime, 18 metri lăţime, 15 metri înălţime pe nava centrală, turnul având o înălţime de 39 de metri. După aproape doi ani de muncă, jertfă şi rugăciune din partea credincioşilor din Iugani, am reuşit să construim biserica la roşu în proporţie de 80%, adică partea centrală şi cele două părţi laterale ale bisericii construite până la acoperiş. Deja o parte din acoperiş a fost acoperit cu tablă, iar turnul a fost construit până la cota de 20 de metri. Anul acesta, cu ajutorul Domnului, sperăm să realizăm terminarea turnului, punerea celor patru clopote, finisările exterioare şi interioare. Odată cu încheierea acestor lucrări, sperăm ca în anul 2012 să putem sfinţi noua biserică, spre mai mare slavă a lui Dumnezeu şi a Maicii sale. Doresc să menţionez ajutorul acordat de membrii comunităţii din Iugani şi în acelaşi timp să le mulţumesc pentru sacrificiul şi jertfa lor în aceşti doi ani de criză, pentru tot ceea ce au dăruit pentru noua biserică. Mulţumesc apoi celor de la Kirhe in Not, primăriei Mirceşti şi primarului Petru Antăluţe; în mod special mulţumesc lui Pavel Gherghiceanu şi lui Petru Gherghiceanu, precum şi a multor binefăcători ştiuţi şi neştiuţi. Domnul să-i răsplătească şi să îi binecuvânteze pe toţi cei care au contribuit, într-o formă sau alta, la ridicarea noului locaş de cult din comunitatea noastră.