Anul Familiei care s-a deschis în Dieceza de Iaşi are rolul de a contribui la creşterea conştiinţei valorii căsătoriei şi a familiei, fiind ocazie de reflecţie asupra acestei teme şi de reînnoire. Tinerii ar putea să creadă că multitudinea de propuneri şi de iniţiative sunt adresate adulţilor sau doar celor căsătoriţi. De fapt, aventura vieţii de căsătorie şi de familie trebuie să fie pregătită de la o vârstă fragedă. Este motivul pentru care am decis ca în acest an pagina pentru tineri din această revistă să fie dedicată acelor teme care pot fi de folos tinerilor pentru a creşte în pregătirea pentru o astfel de stare de viaţă, interiorizând acele valori care trebuie să stea la baza unei alegeri care să contribuie la împlinirea vieţii.
Nu este tânăr/tânără care să nu viseze la "dragostea vieţii sale", care să nu dorească să iubească şi să fie iubit(ă) cu adevărat. Totodată însă se naşte şi creşte teama unui eşec care poate să paralizeze orice pas înainte spre fericirea dată de adevărata iubire. Nu mai vorbim de multitudinea de realităţi care sunt chemate cu numele de iubire, dar nu au nimic de-a face cu aceasta, ci doar împrăştie, în multe modalităţi, confuzie, frustrare şi tristeţe. Între dorinţă şi limită, între împlinire şi eşec, între vis şi coşmar, realitatea adevăratei dragoste pare să fi devenit o junglă, o himeră sau un pisc de neatins. Se mai poate crede astăzi în prietenie, în dragoste, în relaţie împlinitoare?
Papa Benedict al XVI-lea în mesajul cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului din anul 2007 a dorit să spună cu tărie că iubirea este posibilă: "Fiecare persoană simte dorinţa de a iubi şi de a fi iubită. Şi totuşi cât de greu este să iubim, câte greşeli şi falimente trebuie să se înregistreze în iubire! Chiar există unii care ajung să se îndoiască de faptul că iubirea este posibilă. Însă, dacă lipsuri afective sau dezamăgiri sentimentale pot să ne facă să credem că a iubi este o utopie, un vis irealizabil, trebuie oare să ne resemnăm? Nu! Iubirea este posibilă şi scopul acestui mesaj este de a contribui să reanimez în fiecare dintre voi, care sunteţi viitorul şi speranţa omenirii, încrederea în iubirea adevărată, fidelă şi puternică; o iubire care dă naştere la pace şi bucurie; o iubire care leagă persoanele, făcându-le să se simtă libere în respectul reciproc".
Pentru a descoperi şi a trăi o astfel de iubire este esenţial ca tinerii să înţeleagă că Dumnezeu are un plan cu fiecare, iar acest plan se poate descoperi cu ajutorul Bisericii, liberi de prejudecata răspândită că însăşi creştinismul, cu poruncile şi interdicţiile sale, pune piedici bucuriei iubirii şi împiedică îndeosebi să se guste pe deplin acea fericire pe care bărbatul şi femeia o caută în iubirea lor reciprocă.
Sfântul Părinte cunoaşte foarte bine aspiraţiile tinerilor în ceea ce priveşte relaţiile de iubire. Vorbeşte despre aceste aspiraţii şi în mesajul din acest an pentru Ziua Mondială a Tineretului: "În orice epocă, şi în zilele noastre, numeroşi tineri simt dorinţa profundă ca relaţiile dintre persoane să fie trăite în adevăr şi în solidaritate. Mulţi manifestă aspiraţia de a construi raporturi autentice de prietenie, de a cunoaşte iubirea adevărată, de a întemeia o familie unită, de a ajunge la o stabilitate personală şi o siguranţă reală, care să poată garanta un viitor senin şi fericit". Papa ţine să reamintească faptul că toate aceste aspiraţii pot găsi împlinire în viaţa tânărului care rămâne înrădăcinat şi întemeiat în Cristos, deoarece numai el poate împlini dorinţele cele mai profunde ale omului.
Toate aceste idei, şi multe altele, ne vor călăuzi în acest an, într-un itinerar spre iubirea adevărată!