(continuare din numărul trecut)

A-i conduce pe oameni la Dumnezeu - nu poate fi ceva mai frumos

În partea a treia a interviului acordat pentru "Lumina creştinului", cardinalul Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, prezent în Dieceza de Iaşi în perioada 5-7 noiembrie 2010, vorbeşte despre vocaţie.

- Dacă privim la societatea de astăzi, la Europa în chip special, vocaţiile sunt tot mai puţine, iar interesul pentru credinţă scade. Ce este de făcut într-un asemenea context?

Vocaţiile în toată lumea cresc. Sunt plin de admiraţie pentru Dieceza de Iaşi care are un număr mare de seminarişti. Dar în Europa sunt naţiuni, mai ales în Europa occidentală, unde este criză. Ce s-ar putea face? În cadrul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică am discutat de multe ori despre această problemă. Pentru mine lucrul fundamental este o claritate în învăţătura despre identitatea preoţiei ministeriale. Este foarte important. Ar trebui să fie indicată preoţia în toate aspectele sale, pentru că nu este o profesie, este absurd dacă cineva merge la seminar pentru a fi pregătit pentru o profesie. Este o misiune, care implică toată viaţa. Preotul îşi exercită preoţia chiar şi când este la pensie, când nu poate face nimic, când se roagă, când suferă, întotdeauna. Isus, ca preot, a făcut mai mult când, din punct de vedere uman, nu putea face nimic, când era ţintuit pe cruce; atunci el mântuia lumea. Aşadar, preotul este totul. Aici trebuie să se înţeleagă ce este preotul, să fie arătată frumuseţea preoţiei. Nu există nici o activitate mai frumoasă decât a conduce lumea la binele cel mai mare, adică la Dumnezeu. Nu există ceva mai frumos care se poate imagina. Consider că trebuie făcută o bună informare cu privire la preoţie.

- Dacă un tânăr simte chemarea de a fi preot, după părerea dv., care sunt dificultăţile pe care trebuie să le depăşească?

Într-adevăr, astăzi - nu vorbesc despre România, pentru că nu o cunosc în întregime, dar în general despre Europa - dificultatea cea mai mare este că foarte adesea tinerii provin din familii care sunt după divorţ sau au numai mamă. În aceste situaţii fie au un exemplu rău în familia proprie, fie vin în seminar după anumite experienţe foarte discutabile. Aşadar, unii sunt deja deformaţi din punct de vedere spiritual şi psihologic. Consider că sunt mai ales importanţi primii paşi, mai ales primul an în seminar. Noi facem un curs propedeutic înainte a începe seminarul. Vorbim cu aceşti tineri, pentru a descoperi care sunt dificultăţile fiecăruia. Deci trebuie să li se explice clar ce se vrea de la ei, că nu se pregătesc pentru o profesie, ci pentru o misiune. Lucrul cel mai important în munca pastorală nu vor fi acţiunile externe, ci contactul cu Dumnezeu. Eu dau mereu acest exemplu cu sfântul Ioan Maria Vianney. El nu era un geniu, e clar. Pe vremea lui erau timpuri foarte dificile, cu un secularism combativ, când mulţi preoţi ajungeau în închisoare, când parohiile erau distruse... Ce a făcut el extraordinar? Nimic. Pur şi simplu a făcut ce face un preot. A trăit unit profund cu Dumnezeu şi credea în sacramente, în rugăciune, în Spovadă. Practic, a redeşteptat atâta lume, veneau la el oameni din toată Franţa, ba chiar şi din alte ţări. Spovedea ore în şir zilnic şi a apropiat lumea de Dumnezeu. Nu a făcut lucruri extraordinare. Pur şi simplu era preot adevărat. Consider că trebuie să le fie explicate acestea seminariştilor, preoţilor tineri, celor care vor să se apropie de preoţie. Aceasta este o pregătire pentru o viaţă, o aventură fascinantă: a-i conduce pe oameni la binele cel mai mare, la Dumnezeu. Nu este ceva mai frumos. Trebuie să te implici în întregime, toată fiinţa ta, toate gândurile tale trebuie să fie implicate în aceasta. Este lucrul cel mai important: nu doar activitatea externă, ci contactul tău cu Domnul. Isus a fost foarte clar: "Fără mine nu veţi putea să faceţi nimic". Le-a spus apostolilor. Dar cu el putem să facem totul. "Totul pot în cel care mă întăreşte", a spus sfântul Paul. Dumnezeu este forţa noastră, nu noi. Trebuie doar să-i permitem lui Dumnezeu să acţioneze în viaţa noastră. Aceasta este puterea preoţiei.

- În aceste zile aţi fost prin Dieceza de Iaşi şi aţi văzut multe lucruri. Care sunt impresiile dv.?

Impresia mea este foarte bună. Sunt extrem de mulţumit că aveţi un Seminar bun. Atâţia seminarişti tineri, cu chipuri inteligente, sunt dătători de o mare speranţă. Am celebrat Liturghia în catedrala voastră, cu atâţia credincioşi. Am văzut o participare frumoasă, au venit mulţi preoţi pentru a se uni cu noi în rugăciune. Consider că este lucrul cel mai frumos pe care l-am văzut aici. Am întâlnit apoi atâtea persoane. Sunt bucuros că la Universitate mi-au acordat titlul de Doctor honoris causa. După atâta comunism teribil, Universitatea s-a deschis către alte dimensiuni diferite de ştiinţă; s-a deschis către valorile morale, religioase ale vieţii umane şi este un fapt frumos. Mă întorc la Roma plin de optimism şi cu cele mai bune urări pentru dezvoltarea ulterioară a diecezei voastre.

- La final, vă rugăm lăsaţi un mesaj pentru cei care citesc sau ascultă acest interviu.

Aş dori să reamintesc acele cuvinte frumoase pe care Ioan Paul al II-lea le-a spus la începutul pontificatului său: "Nu vă fie teamă!" Aceleaşi cuvinte le-a repetat Benedict al XVI-lea în prima sa omilie. Nu vă fie teamă! Iubiţi-l pe Domnul şi acest fapt vă va da o mare bucurie!

- Vă mulţumim, Eminenţă, pentru acest interviu.