Născut la Buruieneşti, la 30 septembrie 1913, a studiat la Seminarul Franciscan de la Hălăuceşti şi la Academia Teologică "Sfântul Bonaventura" din Luizi-Călugăra. A fost sfinţit preot la 4 aprilie 1937 la Luizi-Călugăra, activând apoi ca profesor la Seminariile din Hălăuceşti şi Luizi-Călugăra, precum şi în parohiile Luizi-Călugăra, Bârgăuani, Focşani, Târgu Trotuş şi Hălăuceşti. După pensionare a activat ca spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, iar după anul 1989 a îndeplinit funcţia de magistru de novici pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali. A murit la 11 februarie 1995, fiind înmormântat la Luizi-Călugăra.

La 25 martie 1949 a fost arestat de Securitate pentru delictul de "uneltire contra ordinii sociale", fiind anchetat şi torturat de ofiţerii de securitate Ceia, Kaufman, Selzer şi Vulcescu. Acelaşi tratament i-a fost aplicat şi la Bucureşti. Unul dintre motive era acela de a-l determina să semneze o declaraţie falsă potrivit căreia ar fi primit de la ep. Anton Durcovici ordinul de a constitui la Luizi-Călugăra faimoasele "gărzi parohiale" de apărare a preoţilor.

Târziu, în anul 1973, pr. Patraşcu recunoştea în mod public pentru prima dată grava sa problemă de conştiinţă, detaliată de altfel şi în lucrarea sa de memorii intitulată "Zile de încercare şi de har".

Printre cauzele arestării în anul 1949 s-a aflat primirea prin poştă a unei copii după celebru manifest anticomunist intitulat "Fraţi români şi buni creştini", redactat de luptătorii anticomunişti de la Sagna, organizaţi în Asociaţia "Partizanii României Creştine".

Prin Sentinţa nr. 695/30 august 1950, Tribunalul Militar Galaţi l-a condamnat la 11 ani de muncă silnică pentru "activitate duşmănoasă desfăşurată sub masca cultului catolic". Prin decizia nr. 3507/1950, Curtea Militară de Casare şi Justiţie i-a redus pedeapsa la 9 ani de temniţă grea.

A urmat pentru pr. Patraşcu calvarul închisorilor politice comuniste - Bacău, Bucureşti, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Poarta Albă, Canal, "Peninsula", Râmnicu Sărat.

La 10 martie 1958 a fost eliberat, dar o Comisie Militară a M.A.I. a dispus trimiterea sa cu "domiciliu obligatoriu" la Lăţeşti, în Bărăgan, pe motiv că reprezenta un pericol pentru regimul comunist din România prin trecutul său anticomunist (îi îndemnase pe credincioşi să nu citească broşuri comuniste care propagau ura faţă de Biserică, încurajându-i totodată să păstreze cu orice risc fidelitatea faţă de Sfântul Scaun).

La Lăţeşti i-a fost deschis un dosar individual de urmărire informativă, deoarece fusese semnalat că primea ajutoare materiale de la unii preoţi şi laici din Moldova şi că purta corespondenţă cu unii preoţi români stabiliţi la Roma.

De menţionat faptul că autorităţile comuniste i-au permis să amenajeze la Lăţeşti o capelă catolică (1960-1964).

A fost eliberat la 10 aprilie 1964, după aproape 15 ani de detenţie comunistă, fără însă a scăpa definitiv de şicanele şi presiunile din partea Securităţii. Motivul era bănuiala că deţinea funcţia de superior al OFMConv. şi că se afla în contact cu un alt mare luptător anticomunist, ep. Ioan Duma. Târziu, în anul 1976 i-a fost închis dosarul de urmărire informativă, deoarece securiştii au ajuns la concluzia că pr. Patraşcu, bătrân şi bolnav, nu mai desfăşura "activitate ostilă orânduirii noastre de stat". Va rămâne însă în "supraveghere informativă", până la evenimentele din decembrie 1989.