"Cu ce să asemăn...?" (Mc 4,30b). Familia a fost asemănată de-a lungul timpului cu diferite lucruri, menite să evidenţieze una sau alta dintre caracteristici. Tendinţa a fost însă în sens restrictiv. Căci pentru a fi completă, imaginea despre familie trebuie îmbinată, fiind vorba de o complexitate ce nu poate fi epuizată.
Iată câteva încercări de acest tip. Privită din exterior, familia din Antichitate a fost considerată un fel de turn în cadrul statului. Nu de mărimea incontrolabilă a unui Babel, ci mai degrabă ca un turn de veghe. În Evul Mediu, tendinţa a fost spre familia-palat, chiar dacă pentru cei mai mulţi rămânea la nivel de vis irealizabil. Cu timpul, idealul a fost redus la o casă - o familie, pentru a se e(in)volua spre celulele lucrative ale unui fagure, numaidecât numerotate. În interior, suveranitatea tatălui a fost înlăturată, autoritatea soţului spulberată, iar cătuşele tradiţiei rupte. De la dinastie s-a trecut, prin democraţie, la demagogie: tatăl se vrea prietenul fiului, mama - sora fiicei, iar copiii - prinţişori cu mofturi. Ce mai rămâne?
Iată însă şi o imagine edificatoare din iconografie. Este vorba de cea propusă pentru Anul Familiei. Iosif şi Maria, ca două coloane, înclinate în partea de sus, de parcă ar alcătui o catedrală gotică, în care celebrează Isus. Mica Biserică.
