E noaptea cea sfântă a iubirii
Revărsată de Dumnezeu pe pământ.
Isus, biruind legile firii,
S-a născut din Fecioara, plângând.

El a venit cândva, demult, în lume
Lăsând în urmă un întreg regat.
Şi-a lăsat în urmă întregul său renume
Venind în staulul sărac.

Lumea l-a primit cu răceală
Pe salvatorul ei, copil,
Dar ceru-ntreg s-a-nfiorat să-l vadă
Pe însuşi Dumnezeu, umil.

Nicicând nu s-a văzut atâta fericire,
În ceruri sus şi pe pământ:
Coruri de îngeri, cerească simfonie,
Păstori uimiţi privind spre cerul sfânt...

În fiecare an, pe străzile-ngheţate,
Trec vestitorii pruncului slăvit...
Dar lumea, cu uşile-ncuiate,
Refuză an de an darul divin.

Oraşul liniştit adoarme
Sub razele blânde de lună.
Doar cei ce veghează în noapte
Primesc vestea cea bună.

Gabriela Turculetu

* * *

Crăciun simţit

Din stoarceri de caier al vremii ce trece,
Răzbate eterna-ntrupare în humă,
Sub chipul de prunc într-o iesle prea rece,
Cum rece-i şi sufletul celor ce-ndrumă.

Căci azi călăuzele-s multe, puhoaie,
Toţi orbii conduc sau mai vor să conducă,
Se-ntunecă lumea, văzduhul se-ndoaie,
De-atâta prostie şi plebe năucă.

De unde vin toate: această tristeţe
Şi-această dorinţă de-a murdări totul?
Să fie doar teama de lucruri măreţe
Ori veşnicul basm despre cel cu complotul?

Ni-i sufletul aspru, dar mintea zglobie,
Atunci când se-apropie tot ce-i Crăciunul...
Iar riscul există: eşec, parodie,
Când însuşi Isus nu-i vizat de niciunul.

Crăciun fără viaţă... sau viaţă ce pare,
Crăciun fără dram de iubire de viaţă,
Crăciun fără Viaţa ca darul cel mare,
Crăciun al acelora ce se răsfaţă...

Mai este timp încă să-nvingem uitarea
Şi magicul mod de-a schimba conţinutul...
Nu însă prin tot ce înseamnă visarea;
E vorba de cer şi-i vizat infinitul.

Căci tot ce înseamnă iubirea divină
În formă de trup omenesc se prezintă,
Iar noi ne rugăm ca el iarăşi să vină,
Chiar dacă-i cu noi şi ne poartă la ţintă.

Pr. Cristian Chinez

* * *

La iesle...

La iesle înţelegem bine
Ce-a vrut Stăpânul să ne dea,
Când a venit din zări senine
Cu noi, o vreme, ca să stea.

Acolo taina întrupării
Atât de clar o desluşim,
Pătrunde unda-nseninării
Şi cu Cristos ne contopim.

Un freamăt lin, din depărtare
Sporeşte-al clipei sfânt mister,
Ne-atinge o privire care
E-a pruncului venit din cer.

Ne îndreptăm, umili, privirea
Spre locul sfintelor candori
Şi înţelegem că iubirea
E cea dintâi dintre comori.

O, ce surâs vedem pe faţa
Cu străluciri din paradis
Şi ştim că nu-i pustie viaţa
Dacă spre Fiul ne-am deschis.

Se risipesc la iesle temeri
Şi-ngrijorări, dezamăgiri,
De-acolo nu venim cu pierderi,
Ci cu câştiguri şi-mpliniri.

La iesle înţelegem bine
Ce-a vrut Stăpânul să ne dea,
Când a venit din zări senine
Cu noi, o vreme, ca să stea.