Interviu cu Mons. Roland Minnerath

Sunt impresionat de vitalitatea Bisericii voastre

Arhiepiscopul de Dijon, Mons. Roland Minnerath, a efectuat o vizită în România, în perioada 2-6 martie, pentru a susţine o conferinţă la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Mons. Minnerath a sosit în România în seara zilei de 2 martie. În ziua următoare, Excelenţa sa a avut o întâlnire cu PS Petru Gherghel şi a vizitat catedrala, mitropolia şi Mănăstirile "Trei Ierarhi" şi Cetăţuia. După-amiază, a ţinut o conferinţă la Institutul Teologic, care a fost axată pe raportul dintre evanghelizare şi postmodernitate. În ziua de 4 martie, la ora 10.00, Mons. Minnerath s-a întâlnit cu elevii din clasele a XI-a şi a XII-a de la Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi, secţia catolică, unde a susţinut conferinţa "Sensul vieţii", titlul ultimei cărţi a Excelenţei sale. În aceeaşi zi, la ora 12.00 a avut loc şi întâlnirea cu studenţii de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza", din Iaşi. Seara la ora 18.00 a prezidat, în catedrală, sfânta Liturghie la care au concelebrat cu PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi alţi preoţi din Iaşi. Sâmbătă, 5 martie, arhiepiscopul de Dijon a vizitat sanctuarul marian de la Cacica şi unele mănăstiri din Bucovina. Duminică, 6 martie a plecat spre Dijon. Într-una din zilele petrecute la Iaşi, Mons. Minnerath a binevoit să răspundă la câteva întrebări cu privire la misiunea şi preocupările sale.

- Excelenţa voastră, pentru început v-aş ruga să vă prezentaţi. Sunteţi episcop de Dijon, dar nu sunteţi un dijonez. Veniţi din altă parte. De unde?

Eu vin din zona Lorena, undeva la graniţa dintre Franţa şi Germania. Mi-am petrecut primii ani ca student şi ca preot în Alsacia. Înainte de a fi arhiepiscop de Dijon am fost, timp de 16 ani, profesor al Facultăţii de Teologie Catolică la Universitatea din Strasbourg. Aici am întâlnit foarte mulţi studenţi din România, fie catolici, fie ortodocşi. Chiar mulţi dintre ei, studenţi eminenţi, îmi amintesc că au făcut teza împreună cu mine. Strasbourgul întotdeauna a fost un centru universitar cu strânse legături cu România.

- Aveţi ca deviză episcopală: Major autem caritas. Şi în discursurile Preasfinţiei voastre am întâlnit foarte des cuvântul caritas. De ce insistenţa pentru acest cuvânt?

Cuvântul caritas îmi este preferat pentru că, mai întâi, deviza aleasă are legătură cu numele meu, Minnerath. Este un cuvânt de origine germană care s-ar traduce "sfatul iubirii". Pe de altă parte, m-am inspirat din Scrisoarea întâi a sfântului Apostol Paul către Corinteni, capitolul 13, unde iubirea este ridicată la rang suprem. Consider că este o deviză foarte potrivită care, în acelaşi timp, mă obligă foarte mult.

- Într-un discurs al dv., din anul 2010, vorbiţi insistent despre migranţi, despre demnitatea migrantului. Şi noi ne confruntăm cu această problemă, dar într-un alt mod, ca ţară de plecare a migranţilor. Cum vedeţi dv., fiind dintr-o ţară de sosire a migranţilor, această problemă atât de complicată?

La noi, este adevărat, avem de-a face cu imigranţi, cei care sosesc din alte ţări. Am scris un editorial despre demnitatea migrantului, deoarece în ultimul timp în Franţa au apărut diferite animozităţi contra imigranţilor. Eu, ca episcop, am considerat de datoria mea să iau apărarea acestor grupuri. Mi se pare nedemn să se catalogheze grupuri întregi şi să nu li se acorde drepturile elementare de a se stabili într-o anumită ţară. Trebuie amintite mereu principiile şi drepturile, nu numai morale, ci şi umane, de mişcare şi de rezidenţă ale persoanei. O ţară civilizată trebuie să aibă disponibilitatea de a-i primi şi accepta pe cei care cer, în condiţii normale, drept la azil. Să nu uităm că majoritatea ţărilor civilizate europene s-au dezvoltat, de multe ori şi în mare parte, datorită străinilor, migranţilor. De aceea, consider că ele trebuie să fie deschise unei primiri cordiale şi să ofere o şansă acestor persoane care doresc să trăiască în condiţii mai bune.

- În activitatea dv. aţi fost şi membru al Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. După părerea Preasfinţiei voastre, există speranţe concrete, există un progres în tot acest dialog?

Aşa cum ştiţi este o comisie care s-a format în urmă cu peste 30 de ani. Eu am intrat în această comisie în urmă cu zece ani. Am putut să urmăresc dezbaterile în aceşti ani. Trebuie să spun că au fost multe lucruri spuse bine, dar acum s-a ajuns la un punct destul de dificil în cadrul dialogului: despre primatul în Biserică, un primat universal. Tocmai de aceea noi am consacrat discuţiile de la ultimele întâlniri studiului primatului în primul mileniu al creştinismului. Vă daţi seama că sunt multe greutăţi în această problemă. Dar eu personal sunt convins că se pot depăşi aceste dificultăţi. Dacă dialogul va fi unul obiectiv şi cu multă bunăvoinţă de ambele părţi, cu siguranţă, va exista un progres. Să mai spun că nu toţi ortodocşii care participă la dialog au aceeaşi părere despre primat - există şi mulţi de mare bunăvoinţă care doresc un adevărat progres. Dacă se lucrează documentat, cu o privire de ansamblu asupra istoriei, ni se va permite să vedem roade concrete ale acestui dialog.

- Într-un alt discurs pomeniţi despre două realităţi: catehumenat şi reînceput. Ce vreţi să spuneţi prin acest cuvânt: reînceput?

Este o expresie pe care am folosit-o, şi pe care o folosesc adesea, şi care se referă la persoanele care au fost botezate în copilărie, dar care nu au fost educate deloc în credinţa creştină. Aşa au pierdut credinţa creştină, dar pe care o descoperă la o vârstă adultă. În diferite ocazii, ei redescoperă credinţa şi pornesc pe un nou drum; este un drum de catehumenat, cu singura diferenţă că ei au fost botezaţi deja.

- Această idee de convertire a lor este rodul Bisericii sau al lor personal? Spun aceasta pentru că am văzut că la Dijon există un oficiu special pentru catehumeni şi reîncepători.

Cererea de a reveni în Biserică le aparţine lor, dar apoi Biserica le oferă posibilitatea de a asimila şi de a aprofunda credinţa asemenea catehumenilor. Este un drum lung şi dificil pe care ei îl acceptă. La noi în dieceză există anual 30-40 de catehumeni adulţi care cer Botezul, dar, împreună cu ei, primesc formare creştină un număr foarte mare de botezaţi. Pentru ei, chiar dacă sunt botezaţi, se va oferi ulterior, la capătul drumului catehumenal, prima Împărtăşanie şi Mirul, dacă nu le-au primit deja.

- În cele din urmă, vă solicit un cuvânt de încurajare şi un salut pentru cititori!

Nu cred că eu ar trebui să încurajez credincioşii voştri, eu rămân uimit şi impresionat de vitalitatea Bisericii voastre locale. Descopăr aici mulţimea de activităţi şi iniţiative. Am fost primit foarte cordial de episcopul Petru Gherghel, de rectorul seminarului. Mă bucur că am avut o întâlnire cu seminariştii de la Iaşi (care sunt într-un număr admirabil), şi ocazia de a celebra cu episcopii de la Iaşi o Liturghie în catedrală. În aceste câteva zile am întâlnit o vitalitate care m-a impresionat. Aceasta se vede din numărul mare de seminarişti, numărul mare de preoţi pe care îi aveţi în dieceză. Eu sunt bucuros să văd aceste lucruri deoarece, în Franţa, suferim foarte mult din cauza lipsei vocaţiilor, a tinerilor care doresc să devină preoţi. Văzând Biserica voastră, îmi vine să spun că sunteţi ca un plămân care acceptă să susţină viaţa Bisericii Universale, care se străduieşte să vină şi în ajutorul altor Biserici locale occidentale care au nevoie de un suflu nou.

- Vă mulţumesc, în numele meu şi al cititorilor, pentru bunăvoinţa şi amabilitatea de a ne oferi aceste gânduri.

A consemnat pr. Iosif Dorcu