Papa în Marea Britanie

La invitaţia guvernului reginei Elisabeta a II-a şi a Conferinţei Episcopilor din Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, papa Benedict al XVI-lea va face o călătorie apostolică în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada 16-19 septembrie.

În cursul acestei călătorii, prima a lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, dar a 17-a din pontificatul său, papa va face o vizită reginei la 16 septembrie, la palatul Holyroodhouse, din Edinburgh (Scoţia) şi va celebra o slujbă la Bellahouston Park din Glasgow.

La Londra, papa se va întâlni cu reprezentanţi ai educaţiei catolice la Universitatea "St. Mary" din Twickenham, apoi cu "reprezentanţi ai lumii politice, culturale şi economice" la Westminster Hall. Va participa la o celebrare ecumenică în Abaţia Westminster şi la o ceremonie de rugăciune în Hyde Park din Londra.

Papa va conduce şi ceremonia de beatificare a cardinalului John Henry Newman, teolog şi pedagog al secolului al XIX-lea, la Cofton Park din Birmingham, în ziua de 19 septembrie.

Referindu-se la o frază a sa, exprimată anterior, că dintre toate ţările vizitate de papa, Marea Britanie este ţara cea mai secularizată, lordul Christopher Patten, însărcinatul primului ministru britanic pentru călătoria papală, aflat în vizită la Radio Vatican la sfârşitul lunii iulie, a precizat: "Există o frază foarte frumoasă într-o carte despre moarte, de Julian Barnes: Nothing to be Afraid of (Nimic de care să-ţi fie frică). Barnes îşi începe cartea cu această frază, în care-i spune fratelui: "Nu cred în Dumnezeu, dar îmi lipseşte". Cred că acesta este sentimentul pe care-l trăieşte multă lume, azi, în ţara noastră", adică în Marea Britanie.

Motoul vizitei va fi "Inima vorbeşte inimii". Acesta era, de fapt, motoul cardinalului Newman. Despre această personalitate istorică a societăţii britanice, lordul Christopher Patten a spus: "Cardinalul Newman este una dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XIX-lea din Marea Britanie şi nu doar în domeniul ecumenic, pastoral sau intelectual, ci şi datorită contribuţiei sale la civilizarea societăţii. Eu - spune lordul Patten - sunt rectorul Universităţii din Oxford, unde cardinalul Newman mai întâi şi-a făcut studiile şi apoi a fost profesor în două dintre institutele noastre, înainte de a deveni preot anglican la Oxford. Cardinalul Newman a scris cel mai bun text în absolut în ce priveşte valorile liberale în sfera învăţământului şi a studiilor superioare. Este foarte important să amintim acest lucru, tocmai când lumea îşi concentrează atenţia asupra aspectelor utilitariste ale formării universitare, în timp ce card. Newman a scris despre impactul educaţiei asupra personalităţii individuale. El a scris despre impactul pe care formarea, posibilitatea de a "amplia" persoana umană, de a-i permite să-şi dezvolte întregul potenţial, îl are asupra societăţii în ansamblul ei. A fost un om cu adevărat mare, card. Newman, şi eu cred că, prin beatificarea sa şi celebrând comemorarea unui om care a fost şi un mare englez, un mare european, un mare creştin, Benedict al XVI-lea intenţionează să scoată în evidenţă o parte cu adevărat importantă din istoria engleză, din istoria britanică".

Aceasta ar fi a doua oară când un papă merge în Marea Britanie, după ce regele Henric al VIII-lea s-a separat de Roma şi de catolicism în anul 1533, înfiinţând Biserica Anglicană. Prima vizită, exclusiv pastorală, efectuată de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982, a avut un impact considerabil. Călătoria papei Benedict este prima vizită de stat a unui papă în Regatul Unit.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este un stat compus din patru ţări tradiţionale: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, precum şi din mai multe teritorii dependente.

Ovidiu Bişog

* * *

Suprafaţa: 243.610 km2

Populaţia: 62 milioane

Capitala: Londra

Religia oficială: creştinism; 9% catolici (6 milioane): 32 de dieceze, 3.066 de parohii, 4.400 de preoţi diecezani, 811 preoţi pensionari, 1.069 de preoţi călugări, 736 de diaconi, 1066 de mănăstiri, 136 de seminarişti.