După înălţarea lui Isus la cer, cei 11 apostoli, în frunte cu Petru, reveniţi la Ierusalim, s-au dus în încăperea de sus (a casei) unde obişnuiau să se adune; cu toţii, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui (Fap 1,13-14), în aşteptarea coborârii Duhului Sfânt, promis de Învăţătorul.
Între timp, la propunerea lui Petru, este ales ca apostol, Matia, în locul lui Iuda Iscarioteanul.
Evenimentul coborârii Duhului Sfânt în ziua a cincizecea (Pentecoste, Rusalii) de la sărbătoarea Paştelui, este relatat de sfântul evanghelist Luca, în cartea Faptele Apostolilor, cu detaliile bine cunoscute (2,1-13).
În uimirea mulţimii prezente, din care unii, auzindu-i pe apostoli în diferitele limbi ale etniilor cărora aparţineau, îi considerau afectaţi de băutură alcoolică (sunt plini de must!), responsabilul Petru, ridicându-şi glasul, ia apărarea confraţilor perfect teferi, explicând faptul extraordinar, făcând referire la surse biblice anterioare: profetul Ioel (3,1-5), cartea Numerilor (11,29), Psalmi (18,4.6; 16,8-11; 13,24-37; 132,11 şi 110,1), şi profetul Amos (5,18-20). Apostolul Petru îl aduce în prim plan pe "Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi... şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege; pe acesta Dumnezeu l-a înviat" (Fap 2,22-23). (...) "Aşadar, să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit" (v. 36).
Discursul lui Petru i-a pătruns la inimă pe ascultători, care întreabă: "Ce să facem fraţilor?" (v. 37). La care acelaşi principe al apostolilor, spune: "Convertiţi-vă, şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt" (v. 38). Efectul îndemnului este menţionat de către evanghelistul Luca: "În ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete" (v. 41b). În felul acesta lua naştere prima comunitate creştină, care era stăruitoare la învăţătura apostolilor şi în comuniune fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune.
