Cea de-a XII-a Adunare Generală a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe s-a desfăşurat la Viena în perioada 20-27 septembrie.
La întâlnire au fost prezenţi 23 de membri ai delegaţiei catolice. Bisericile Ortodoxe au fost reprezentate în majoritatea lor, cu excepţia Patriarhiei Bulgariei. Astfel au fost prezenţi reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice, ai Patriarhiilor de Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Georgia, precum şi ai Bisericilor din Cipru, Grecia, Polonia, Albania, Cehia şi Slovacia.
Lucrările comisiei s-au desfăşurat sub coordonarea celor doi copreşedinţi, arhiepiscopul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, asistaţi fiind de către doi secretari, mitropolitul Gennadios de Sassima şi preotul Andrea Palmieri.
Teologii au analizat tema "Rolul papei în comuniunea Bisericilor din primul mileniu", pe baza unui text de lucru pregătit de către Comitetul Mixt de Coordonare, care s-a întâlnit la Aghios Nikolaos în Creta, în urmă cu doi ani. Acest subiect de interes maxim ("primum inter pares") nu este doar istoric, care aparţine trecutului, ci este de actualitate, întrucât Bisericile încearcă şi astăzi să găsească o nouă cheie pentru a putea elimina obstacolul din calea unităţii.
La întâlnirea de la Viena, arhiepiscopul Kurt Koch a citit invitaţia la rugăciune adresată de papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia audienţei generale de miercuri, 22 septembrie, din Piaţa "Sfântul Petru". Mitropolitul Ioannis al Pergamului a citit un mesaj către participanţi din partea patriarhului ecumenic Bartolomeu I. Din partea celor doi copreşedinţi ai Comisiei Mixte a fost trimisă o scrisoare către fostul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cardinalul Walter Kasper, exprimând recunoştinţa şi aprecierea pentru serviciul şi contribuţia semnificativă adusă dialogului dintre cele două Biserici creştine.
Reuniunea de la Viena s-a dovedit a fi un semn al dorinţei de a percepe noua realitate a celor două Biserici, aşa cum a subliniat episcopul Kurt Koch: "Încercăm să învăţăm ceva nou, în calitate de creştini în Europa, pentru a putea să respirăm cu cei doi plămâni".
Întâlnirea a fost marcată de un spirit de fraternitate, încredere şi colaborare, membrii comisiei încredinţând continuarea dialogului ecumenic rugăciunilor credincioşilor din toate Bisericile.
Printre participanţii la acest dialog a fost şi cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Fiind pentru prima dată la Viena, Eminenţa sa a voit să ia legătura şi cu o comunitate parohială. Cunoscându-l de ceva vreme şi însoţindu-l îndeaproape la această sesiune internaţională, cardinalul a avut amabilitatea să viziteze şi comunitatea catolică a Parohiei Arsenal din Viena, al cărei paroh sunt. Vizita a fost programată pentru duminică, 26 septembrie, în biserica "Maria Biruinţei", un edificiu plin de istorie şi tradiţie, plasat în sectorul 3 al Vienei. Bucuria noastră a fost şi mai mare, întrucât, în aceeaşi duminică, noi am celebrat Ziua Recunoştinţei sau Ziua Recoltei, Liturghia solemnă fiind prezidată de însuşi cardinalul Leonardo Sandri.
Pentru comunitate a fost un moment deosebit, deoarece este pentru prima dată când un cardinal de la Roma a vizitat această biserică. Cardinalul Sandri a rămas profund impresionat de istoria plină de semnificaţie a acestei biserici, care vine tocmai din timpul monarhiei şi care a avut un rol important în decursul istoriei. Cuvintele pline de încurajare ale cardinalului ne-au îndemnat să ducem mai departe vestea cea bună a mântuirii şi într-un mod particular celor care stau departe de Biserică. Este necesar ca fiecare creştin să se angajeze apoi în apostolatul pentru unitatea creştinilor.