Figura ilustrului episcop şi martir Anton Durcovici însoţeşte necontenit pelerinajul Bisericii locale de Iaşi spre portul mântuirii.
Dieceza de Iaşi a avut minunata şansă de a fi condusă, la jumătatea secolului trecut, de o personalitate de prim rang a Bisericii Catolice din România. Mai mult, episcopul Anton Durcovici a fost primul păstor al Diecezei de Iaşi care a trebuit să ţină piept invaziei regimului comunist. În acest sens, putem afirma că prima bătălie a catolicilor din Moldova împotriva ateismului comunist a fost o victorie strălucită; o victorie datorată statorniciei episcopului Durcovici, înzestrat de Creator cu numeroase virtuţi şi calităţi, dintre care cea mai importantă rămâne credinţa în Dumnezeu întrupată în dragostea faţă de aproapele. Putem, aşadar, să-l asemănăm pe acest corifeu al catolicismului din România cu un candelabru ce cuprinde foarte multe obiecte de iluminat. Cine poate cunoaşte cu exactitate numărul acestor obiecte?! Numai Dumnezeu!
Ploaia persecuţiilor, praful arhivelor şi negura uitării au estompat imaginea acestui personaj marcant al Bisericii. După evenimentele din anul 1989 s-au ridicat, din rândul cercetătorilor locali, câţiva istorici care, cu patimă şi sârguinţă, au reuşit să readucă în prim plan imaginea episcopului Durcovici. Dr. Dănuţ Doboş şi pr. Anton Despinescu au publicat în anul 2002 biografia prelatului sub titlul: Episcopul Anton Durcovici. O viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii.
Uimit de intensitatea vieţii de credinţă a martirului Anton Durcovici, PS Petru Gherghel scria în postfaţa operei amintite: "Aşa precum, privind de la distanţă un munte, el ne apare fermecător şi atrăgător, dar nu-i putem bănui încă toate tainele care îl înconjoară şi care îl fac cu adevărat cuceritor, tot aşa, cunoscând măreţia şi înălţimea eroului nostru, episcopul Anton Durcovici, prezentată şi punctată de diferiţi autori, când intri în amănunte şi descoperi aspectele unei vieţi pline de sacrificii, de mărturii zilnice, de gesturi curajoase şi de acte de credinţă şi de iubire, chiar şi în cele mai mici detalii ale vieţii particulare şi ecleziale, poţi cu adevărat să te edifici de farmecul sufletului său nobil, de măreţia lui care te luminează din cele mai mici amănunte".
Oare numai alpiniştii se caţără pe munţi? De câte ori nu ne-am aventurat şi noi!? Oare numai istoricii au datoria să cutreiere ungherele vieţii de credinţă a martirului Anton Durcovici? Nu! Cu siguranţă, nu! Pentru fiecare credincios al diecezei această cunoaştere trebuie să fie o onorabilă datorie.
Anul acesta sărbătorim centenarul hirotonirii sale preoţeşti; a fost sfinţit preot la 24 septembrie 1910, în bazilica San Giovanni in Laterano din Roma. Se cuvine, aşadar, să intensificăm cercetările pentru beatificare martirului nostru. În acest sens, se impun anumite obligaţii de conştiinţă: publicarea unor articole în revistele diecezane şi parohiale despre viaţa exemplară a episcopului Anton Durcovici; răspândirea unei broşuri de popularizare cu biografia martirului nostru şi dezbaterea textului în şedinţele decanale; prezentarea vieţii martirului Durcovici în parohii, cu ocazia întâlnirilor organizate de diverse asociaţii.
Creştinii dintr-o anumită dieceză se bucură enorm de mult atunci când cineva "de-al lor" devine fericit. Ei au un nou protector ceresc, un punct de referinţă, acolo sus, un prieten al lui Dumnezeu, la care aleargă pentru a primi ajutor.
Rămâne invitaţia adresată tuturor: Să-l ajutăm pe episcopul martir Anton Durcovici să devină fericit, pentru ca el să ne ajute să devenim sfinţi!
