Toţi cei botezaţi în moartea şi învierea lui Cristos sunt mădulare ale trupului Domnului, fac parte din marea comunitate creştină şi sunt capabili să ia parte la funcţia dublă a preoţiei: să vestească evanghelia, să participe la celebrarea sfintei Liturghii şi a sacramentelor. Cu toate că toţi creştinii suntem o seminţie aleasă, "o preoţie împărătească", fără păstorii noştri sufleteşti, hăruiţi de Duhul Sfânt cu pecetea sacramentală a preoţiei, credinţa noastră ar fi aridă, egoistă şi însingurată, iar viaţa, un labirint întunecat în care ne-am pierde sau rătăci.

Preotul este fratele nostru universal a cărui sfântă misiune este de a sluji şi de a iubi fără a pretinde niciodată nimic! Propovăduitor al cuvântului, el ne face să înţelegem că viaţa nu merge niciodată înapoi, nu zăboveşte în ziua de azi, ci tinde spre cea din viitor al cărui unic ţel este paradisul.

"O preot al meu, cum vei cuteza să mă jertfeşti cu adevărat şi în întregime dacă nu te-ai jertfit mai întâi pe tine cu adevărat şi în întregime" (Monseniorul Vladimir Ghika).

El, preotul, este "fiul omului", dar îl reprezintă pe pământ pe Fiul lui Dumnezeu; este muritor, dar are menirea de a ne ajuta să stăpânim nemurirea prin credinţă şi mântuire; păşeşte pe pământ, dar ochii şi sufletul sunt îndreptate spre cer, "cerşind" pentru noi iertare, îndurare şi minunea împlinirii rugăciunilor.

Preotul este un izvor din care ţâşneşte mereu viaţă şi speranţă, scânteie care aprinde flacăra credinţei şi braţul drept al balanţei în aflarea adevărului.

Preotul nu are familie, dar toţi îl numim "părinte", este fiu, frate şi tată, copil visător, tânăr îndrăzneţ şi bătrân înţelept..., făcându-se înţeles şi preţuit atât de cei "puternici" cât şi de cei mici şi neînsemnaţi.

În acest an liturgic, dedicat preoţiei, să transformăm murmurul inimilor noastre în strigăte de iubire şi să înălţăm cu recunoştinţă rugăciuni pentru minunaţii noştri preoţi.

Să mulţumim Domnului pentru sacramentul preoţiei, fără de care nu am fi putut niciodată să le primim pe celelalte. Şi să nu uităm să aducem un omagiu, îndreptând toate gândurile noastre bune spre preoţii noştri martiri, fără de care astăzi nu am fi putut să ne mărturisim liber credinţa.