Preasfinţitul Aurel Percă a sărbătorit, în ziua de 8 decembrie 2009, zece ani de la consacrarea episcopală. Excelenţa sa a celebrat la ora 18.00 o Liturghie solemnă de mulţumire în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Au participat PS Petru Gherghel, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (cel care a ţinut şi omilia), colegi de ai Preasfinţiei sale, preoţi de la episcopie şi catedrală, persoane consacrate şi credincioşi.
"Toată frumoasă eşti Marie, mama marelui preot şi mama tuturor preoţilor!" Acestea au fost cuvintele PS Petru la începutul celebrării a zece ani de la consacrarea PS Aurel. A mulţumit lui Dumnezeu pentru colaborarea fructuoasă, implorând binecuvântarea asupra activităţii PS Aurel.
PS Anton Coşa, rostind cuvântul de învăţătură, a evocat frumuseţea zilei consacrării: "Era o zi asemănătoare, catedrala impresionând prin mulţimile oaspeţilor şi localnicilor. Atunci a început pentru Dieceza de Iaşi o nouă etapă luminoasă în istoria ei". A subliniat apoi implicarea episcopului auxiliar în organizarea şi desfăşurarea Sinodului diecezan, dragostea faţă de şcolile catolice şi faţă de Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău. În calitate de vicar general, cunoaşte şi este făcut părtaş la toate greutăţile şi preocupările episcopului diecezan. Predicatorul a încheiat printr-un îndemn: "În Anul Sfintei Preoţii se cuvine să susţinem neobosit preoţii în realizarea misiunii mântuitoare a Bisericii; şi mai ales pe episcopi, ca ei să conducă întreaga turmă spre mântuire".
La finalul celebrării, PS Aurel şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu. A evocat cu emoţie cuvintele sfântului Augustin: "Pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin!", spunând că se consideră un creştin alături de toţi creştinii, încercând să-şi împlinească misiunea încredinţată. Şi-a exprimat bucuria de a putea mulţumi Domnului pentru cei zece ani de episcopat, alături de credincioşii adunaţi ca o familie, prin celebrarea sfintei Euharistii, care este "mulţumirea prin excelenţă". A mulţumit sfintei Fecioare că l-a ocrotit ca o bună mamă; credincioşilor care înalţă rugăciuni pentru preoţi; celor care sunt părtaşi la grija faţă de turmă, în special păstorului diecezei. În final, parafrazând cuvintele sfântului Paul a spus: "Rugaţi-vă fraţilor pentru ca jertfa mea, slujirea mea de episcop să fie bineplăcută lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul!"
PS Aurel Percă s-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani (NT). După absolvirea şcolii elementare şi a liceului în Săbăoani, în anul 1969 a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, pe care l-a absolvit în anul 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi, după care a fost numit vicar în Parohia Bacău. În noiembrie 1980 a fost trimis pentru studii de specializare la Roma, unde a obţinut licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, şi în teologia morală, la Academia Alfonsiană. În anul 1985, revenind în ţară, a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iaşi şi profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Între anii 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994 a fost numit vicar general al Episcopiei de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În ziua de 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, ÎPS Jean Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.