- "La Botezul Domnului au participat toate neamurile, cele din cer şi cele de pe pământ. Dumnezeu Tatăl ne-a vorbit tuturor de acolo din cer. L-a trimis, sub formă de porumbel, pe Duhul Sfânt ca să-i fie alături lui Isus" (Dumitru, 12 ani).
- "Isus a fost botezat tot de cineva trimis de Dumnezeu pe pământ înaintea lui. Noi sărbătorim Botezul Domnului deoarece fără acest botez nici noi nu am putea fi botezaţi" (Ana Maria, 12 ani).
- "Bunica mi-a spus că Isus nu avea nevoie să fie botezat, deoarece nu era un păcătos, dar el a făcut-o pentru noi, ca să ne mântuiască şi să ne arate cât de mult ne iubeşte împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt" (Luminiţa, 13 ani).
- "La Botezul lui Isus, Dumnezeu Tatăl spune pentru prima dată întregii lumi că Isus este Fiul său, ca să nu mai avem nici o îndoială. Dar lumea tot se mai îndoieşte şi astăzi de acest adevăr. Oare de ce?" (Nicuşor, 12 ani).
- "Apa cu care suntem stropiţi la această sărbătoare a fost sfinţită de Isus care s-a botezat înaintea noastră şi a purificat-o" (Eleonora, 14 ani).
- "Deşi era numai un simplu slujitor, Ioan l-a botezat pe Isus pentru că aşa a voit Dumnezeu din cer. El le-a spus cine este cu adevărat Isus şi le-a cerut să-l urmeze în lume şi să nu-l lase singur" (Alexandru, 12 ani).
- "Sărbătorim în fiecare an Botezul Domnului ca să nu-l uităm pe Isus care este mereu prezent în lume, chiar dacă noi nu-l vedem. El ne stropeşte cu apă sfinţită împreună cu preotul ca să ne curăţim de păcate, să ne pocăim şi să fim asemenea lui" (Liliana, 13 ani).
Prelucrare de Mariana Ghergu