"Aşadar, iubiţilor, având făgăduinţele Domnului, să ne purificăm de orice pată a trupului şi a sufletului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu" (2Cor 7,1).
Multe, poate prea multe pagini din istoria omenirii sunt pline de evenimente groaznice, având ca agenţi oameni gălăgioşi, mizerabili.
Totuşi, privind în ansamblu, suntem obligaţi să recunoaştem şi genialitatea spiritului uman care justifică afirmaţia, înscrisă în primul capitol al Bibliei, că omul este capodopera creaţiei: "Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său" (Gen 1,27).
Admirând această mărinimie a iubirii dumnezeieşti, psalmistul scrie: "L-ai făcut pe om cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie, dându-i în stăpânire lucrările mâinilor tale" (Ps 8,6).
Sfântul apostol Paul, ca vizionar profund al chemării creştine, vede în creştin templul lui Dumnezeu. Eliberat din robia păcatului de către Isus Cristos, prin jertfa crucii, creştinul este mereu atenţionat asupra acestei realităţi divine: a devenit templu sfinţit prin har, al Dumnezeului de trei ori sfânt, Domnul oştirilor cereşti, tabernacol al lui Isus euharistic.
Această demnitate exclude orice pact cu nelegiuirea, cu întunericul, cu idolii. "Noi suntem templul Dumnezeului celui viu!", scrie apostolul (2Cor 6,16b).
Ştiind cât de expus este creştinul din partea avalanşei păcatelor, sfântul Paul cere corintenilor, adică tuturor creştinilor: "De ceea ce este necurat nu vă atingeţi, spune Domnul, şi eu voi fi pentru voi tată, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice" (2Cor 6,17b).
În lumina acestor îndemnuri, este trasat regimul salutar al creştinului: purificarea de orice pată a trupului şi a sufletului, adică desăvârşirea sfinţeniei în frica de Dumnezeu.
