Cea mai scurtă scrisoare a sfântului apostol Paul (434 de cuvinte în traducerea română, ediţia "Noul Testament", Ed. "Sapientia", 2002), este scrisoarea trimisă în principal lui Filemon, "iubitul nostru colaborator", un convertit notoriu din comunitatea Colose, întemeiată de Epafras, alt colaborator al sfântului Paul.
Apostolul este "prizonier al lui Cristos", la Roma, împreună cu colaboratorii săi: Epafras, Marcu, Aristarh, Dima şi Luca. El mulţumeşte lui Dumnezeu, rugându-se pentru destinatar, despre a cărui "iubire şi credinţă faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii" a auzit de la diferiţi ucenici (v. 5).
Sfântul Paul intervine, nu autoritar, ci caritativ, pentru Onesim, un sclav al lui Filemon, care fugise din Colose, de teama pedepsei la care l-ar fi condamnat stăpânul său pentru nesupunere. Încreştinat la Roma, de către apostol ("copilul meu pe care l-am născut în lanţuri"), Onesim îşi schimbă viaţa, devenind util. Apostolul ar fi voit să-l reţină la Roma pentru a-i fi de folos în situaţia grea în care se afla. Totuşi, recunoscând dreptul social al epocii, i-l trimite, cu scrisoarea la care ne referim, cu îndemnul de a-l primi "pentru veşnicie, dar nu ca pe un sclav, ci mai mult decât un sclav, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai mult pentru tine, atât ca om, cât şi ca frate în Domnul" (v. 16). Recomandarea este cât se poate de insistentă: "Primeşte-l ca pe mine însumi" (v. 17), apostolul fiind dispus să-l despăgubească: "Dacă te-a nedreptăţit cu ceva sau îţi datorează ceva, trece aceasta în contul meu" (v. 18). Duioşia intervenţiei se vede în versetul 20: "Da, frate, să am şi eu o favoare de la tine în Domnul! Linişteşte-mi inima în Cristos!". Încrederea apostolului în mărinimia iubitoare a lui Filemon se evidenţiază şi în cererea de a-i pregăti "un loc de cazare (la Colose), căci sper să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre" (v. 22).
Scurta şi cuprinzătoarea scrisoare o considerăm adresată fiecărui creştin care, prin vocaţia Botezului, se angajează să scuture mereu sclavia păcatului pentru a trăi, susţinut de harul Domnului, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Lumea contemporană ar putea afla în spiritualitatea paulină a acestei scrisori un remediu salvific, în contextul reevanghelizării.
