După ce sfântul apostol Petru şi-a împlinit misiunea, mai cu seamă la Ierusalim, în alte părţi ale Palestinei şi în Asia Mică, aşa cum relatează cu amănunte Faptele Apostolilor, în ultima etapă a vieţii sale pământeşti, după cum atestă unele informaţii istorice, pe timpul împăratului roman Claudius (41-54 d.C.) sau, mai precis, al lui Nero (54-68 d.C.), s-a stabilit la Roma, unde exista deja o comunitate de iudeo-creştini şi creştini proveniţi dintre păgâni.
Conştient de responsabilitatea pe care o avea faţă de toţi creştinii, se interesează de ei, străduindu-se să-i încurajeze în trăirea mesajului evanghelic. În acest sens, Noul Testament cunoaşte două scrisori ale apostolului Petru. În prima, adresată creştinilor din provinciile din nord-vestul Asiei-Mici: Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, face o privire de ansamblu cât priveşte comportamentul creştin în lumina credinţei.
Menţionăm din capitolul al doilea al acestei scrisori modul de a trăi creştineşte în societate. Un creştin adevărat se consideră străin, peregrin, pe acest pământ, patria lui definitivă fiind paradisul. Ca atare, va avea o purtare bună, exemplară, "spre lauda lui Dumnezeu" (v. 12). Respectarea autorităţii omeneşti va fi "de dragul Domnului" (v. 13-14), pentru că "aceasta este voinţa lui Dumnezeu: făcând binele, să închideţi gura neştiinţei oamenilor fără minte" (v. 15). Creştinul adevărat este un om liber pentru că este un slujitor al lui Dumnezeu în duh şi adevăr. În nici un caz, libertatea nu înseamnă "acoperire a răului" (v. 16).
Sfinte principe al apostolilor, roagă-te pentru întreaga Biserică încredinţată grijii tale, ca să fie alcătuită din "oameni liberi", aşa cum îi vrea dumnezeiescul Mântuitor!
Respectul faţă de toţi, dragostea fraternă, teama constructivă de Dumnezeu şi stima cuvenită faţă de conducători sintetizează orientarea sănătoasă a oricărui creştin şi, dea Domnul, a oricărui locuitor al planetei.
