- bobul de grâu care aduce rod -
În fiecare an, luna decembrie aduce cu sine bucuria Crăciunului pentru Biserica Universală, iar catolicilor din Dieceza de Iaşi le aminteşte de martiriul episcopului Anton Durcovici, stins din viaţă în închisoarea de exterminare de la Sighet, la 10 decembrie 1951.
Episcopul Anton Durcovici a fost unul dintre numeroasele boabe de grâu care, în a doua jumătate a secolului trecut, a ales să moară pentru a aduce roade multe. Acesta nu a murit doar o singură dată, ci în fiecare clipă a vieţii sale. Într-adevăr, martiriul unui creştin nu este decât încoronarea nenumăratelor sale sacrificii.
Ţara noastră se numără printre locurile în care numeroşi creştini şi-au dat viaţa pentru Cristos, încă din zorii evanghelizării. Dacă este adevărat ceea ce spunea Tertulian: Sanguis martyrum, semen christianorum, este şi mai adevărat că între sângele martirului Anton Durcovici şi credinţa pe care o purtăm în inimi există o interdependenţă intrinsecă. Şi dacă sângele său hrăneşte credinţa noastră, de ce n-ar putea oare credinţa noastră să fie cauza venerării sângelui său în Biserică?
De mai bine de jumătate de secol, pe firmamentul Bisericii noastre locale străluceşte steaua martirului Anton Durcovici. Până la evenimentele din anul 1989, mulţi creştini au privit cu speranţă de mai bine această stea, care, ajutată de întunericul necredinţei regimului ateu, lumina intens în obscuritatea societăţii de atunci.
După anul 1990 au început să strălucească şi alte stele, care, la rândul lor, au atras atenţia multora. Departe de a eclipsa personalitatea martirului Anton Durcovici, celelalte stele pot demonstra mai clar întregii lumi că episcopul de Iaşi şi-a oferit întreaga viaţă pentru ca, într-o zi, poporul român să-şi poată exprima în mod liber credinţa.
Fiecărui creştin îi revine sfânta obligaţie de a menţine aprinsă flacăra credinţei pe care a primit-o la Botez. Acest lucru nu îl poate realiza decât păstrând legătura cu înaintaşii săi, lucrând necontenit la perfecţionarea comuniunii între toţi membrii Bisericii. Legătura cu episcopul Anton Durcovici nu este una trecătoare sau neînsemnată, ci, dimpotrivă, ea este fundamentală şi veşnică, aşa cum etern este sacrificiul vieţii sale.
După cum Cristos i-a legat pe apostoli în mod definitiv de el prin învăţătura sa şi i-a spălat cu sângele său curat, la fel, episcopul de Iaşi i-a legat pe catolicii din Dieceza de Iaşi de dânsul şi implicit de Dumnezeu, prin predicile sale, iar prin vărsarea sângelui, asemenea lui Isus, i-a spălat pe credincioşii săi, menţinându-i curaţi în mijlocul oceanului mizerabil al ateilor.
Dacă astăzi suntem pe calea cea dreaptă a credinţei, acest lucru se datorează cu siguranţă şi activităţii de păstor a episcopului Anton Durcovici, dar, mai ales, exemplului de viaţă pe care l-a dat întregii omeniri. Acest exemplu ne poate ajuta să călcăm pe urmele lui Cristos.
Deseori ni se pare că imitarea lui Cristos este ceva imposibil pentru omul de astăzi. În acele momente să ne îndreptăm privirea spre episcopul Anton Durcovici şi să medităm la dăruirea de care a dat dovadă pe timpul întregii vieţi, mai ales în pragul morţii.
Se cuvine, aşadar, ca oamenii de astăzi să-i recunoască meritele şi să-l aşeze în rândurile credincioşilor care au trăit numai pentru Cristos, iar acum se bucură împreună cu el în lăcaşurile paradisului.
