Seminar internaţional
La Mănăstirea Carmelită de la Snagov-Ciofliceni s-a desfăşurat, în perioada 5-7 martie, seminarul internaţional de formare "Educaţia pentru religie şi pentru cultura diversităţii", cu tema "Practici de mediere pentru o educaţie multireligioasă şi multiculturală. Competenţe ale educatorului creştin". Au participat cadre didactice din învăţământul preuniversitar din România, trei episcopi şi persoane implicate în formarea şi educarea tinerei generaţii. Din Dieceza de Iaşi au participat PS Aurel Percă, pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector şcolar diecezan, fr. Daniel Ciobanu, directorul Liceului "La Salle" din Pildeşti, şi sr. Regina Horvat, director al Grădiniţei "Sfânta Familie" din Gherăeşti.

Ziua Amintirii
Un "stagiu de formare în cercetăşie" pentru părinţi, în zilele de 13 şi 14 februarie, şi "Ziua Amintirii" lui Baden Powell, la 21 februarie, cu depunerea promisiunii a 33 de noi cercetaşi din toate ramurile au fost două evenimente organizate de cercetaşii din Parohia Pildeşti pentru a sărbători a 153-a aniversare de la naşterea lui Robert Baden Powell (Londra, 22 februarie 1857), lord englez şi mare educator, care în anul 1907 a pus baza la cea mai mare mişcare educativă din lume: Cercetăşia - Scoutul -, care actualmente are 28 de milioane de membri şi peste 300 de milioane de foşti membri care trăiesc în lumea de azi după principiile lui. Toţi fac parte din OMMS (Organizaţia Mondială a Mişcării Scout) cu sediul la Geneva.

INOMC 2010
Cea de-a X-a Întâlnire Naţională a Operatorilor din Media Catolice (INOMC), cu o temă legată de radio, s-a desfăşurat în perioada 15-19 martie la Oradea, în incinta sediului Radio Maria. Au participat operatori media (presă scrisă, birouri de presă, audio vizual şi internet) din diecezele sau eparhiile catolice din ţară. Din Dieceza de Iaşi au fost prezenţi pr. Cornel Cadar, pr. Laurenţiu Dăncuţă şi pr. Petru-Sebastian Tamaş. Întâlnirea s-a bazat mai mult pe practică şi participarea la realizarea programelor Radio Maria împreună cu redactorii de la acelaşi post de radio: interviuri, emisiuni, reportaje, transmisiuni de rugăciuni, Liturghii şi a evenimentului de la Cluj din ziua de 19 martie: hramul Eparhiei de Cluj-Gherla - Sfântul Iosif.

Întâlnire AC
Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman a găzduit, la 27 februarie, cea de-a doua întâlnire diecezană a adulţilor din Acţiunea Catolică. Tema a fost: "Preoţi şi laici împreună responsabili pentru viitorul Bisericii şi al lumii". Au participat membri şi simpatizanţi din 17 parohii unde este prezentă Acţiunea Catolică a Adulţilor în Dieceza de Iaşi, coordonaţi de responsabilii sectorului. După temele prezentate - "Modele de preoţi şi laici din istoria Bisericii Catolice", de pr. Iosif Dămătăr, şi "Preoţi şi laici împreună responsabili pentru viitorul Bisericii şi al lumii", de Ana Broşteanu, responsabila diecezană ACA -, la grupurile de discuţii, s-au împărtăşit experienţe de colaborare între preoţi şi laici concretizate în diverse activităţi, importanţa implicării, colaborării şi dialogului preot-laic într-o parohie.

Misiuni populare
În Parohia Pustiana s-au ţinut misiuni populare cu tema "Depistarea şi înlăturarea păcatelor din viaţa noastră", în perioada 11-14 martie, predicator pr. Alois Moraru; Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Aurel Percă. În aceeaşi perioadă, misiuni populare au fost şi în Parohia Bijghir, cu tema: "Familia creştină", predicator pr. Iosif Păuleţ; Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a organizat misiuni populare cu tema: "Viaţa noastră în unire cu Dumnezeu", în perioada 19-21 martie, avându-l predicator pe pr. dr. Nagy-György Attila din Braşov; Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au mai fost misiuni populare la Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (18-21 martie) şi la Horgeşti (25-28 martie), predicator fiind pr. Petru Vernica.

Consiliu Prezbiteral
PS Petru Gherghel a convocat sesiunea de primăvară a Consiliului Prezbiteral, la sediul Episcopiei de Iaşi, pentru ziua de luni, 22 martie. După o meditaţie introductivă, au fost analizate temele: Anul Sfintei Preoţii, în desfăşurare şi la încheiere, vizitele "ad limina" şi "ad fratres", probleme ale învăţământului catolic, mandatul decanilor şi al celorlalţi responsabili de oficii; sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti şi propunerea unei colecte speciale, icoana Maicii Domnului de la Cacica şi restaurarea ei, imaginea PS Anton Durcovici la 100 de ani de la sfinţirea ca preot, probleme administrative şi de organizare.

Exerciţii pentru tineri
La Barticeşti se organizează exerciţiile spirituale pentru tineri, în casa Slujitoarelor Iubirii Milostive, în perioada 7-9 aprilie, cu tema "Pace vouă!". Taxa de participare (pentru cei care au posibilitatea) este de 25 lei. Înscrierile se fac la telefoanele: 0233/781441; 0233/781073 şi 0728/356759 (sr. Cecilia Radăvoi); 0765/689050 (pr. Iulian Butnaru).

Olimpiade
La Bacău s-a desfăşurat, la 20 martie, Olimpiada de religie romano-catolică, etapa interjudeţeană. Oradea va găzdui, între 7 şi 10 aprilie, Olimpiada de religie romano-catolică, etapa naţională, pentru clasele de liceu şi pentru liceele teologice. Faza interjudeţeană (diecezană) a Olimpiadei de religie romano-catolică, se va desfăşura la 9 aprilie, la Bacău, pentru clasele V-VIII.

Numiri
PS Petru Gherghel a făcut următoarele numiri şi transferuri în Dieceza de Iaşi: pr. Richard-Vasilică Toth - paroh la Pralea (instalarea s-a făcut la 21 februarie); pr. dr. Florin Spătariu - maestru şi dirijor al corului catedralei "Adormirea Maicii Domnului" şi al catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi (de la 1 martie); pr. Valerian Enăşcuţ - în Franţa.

Pe scurt
- 6 martie: Zi de formare "AC - dialog între generaţii" pentru membrii şi simpatizanţii sectorului adulţi din AC zona Roman la Parohia "Sfânta Tereza" din Roman
- 7 martie: Vizita PS Aurel Percă în comunitatea din Câmpulung Moldovenesc
- 7 martie: Depunerea voturilor perpetue de către Marius Bereşoaie (Gherăeşti) în Congregaţia "Mica Operă a Divinei Providenţe" ("Don Orione"), în Parohia "Mater Dei" din Roma
- 13 martie: Acordarea "missio canonica" profesorilor de religie din zona Oneşti - Moineşti, la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti
- 13 martie: Întâlnirea naţională a responsabilelor comunităţilor terezine, la Mănăstirea "Don Orione" din Iaşi, cu tema "Chemare şi misiune. Mărturia zilnică despre Dumnezeu"
- 13 martie: Sesiune obişnuită a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti
- 13 martie: Zi de formare cu tema: "Iubeşte cu toată inima! Afectivitatea şi sexualitatea după gândul lui Dumnezeu" pentru 120 de tineri, în aula sinodală din Iaşi
- 13 martie: Zi de formare pentru membrii şi simpatizanţii sectorului adulţi al Acţiunii Catolice, din zona Bacău, cu tema "AC - dialog între generaţii", în Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău
- 13 martie: Cea de-a doua întâlnire pentru 150 de animatori pentru "Vara împreună 2010", organizată la "Iosefinii lui Murialdo" din Roman
- 14 martie: Conferirea lectoratului şi acolitatului celor 16 studenţi din anul IV, respectiv celor 17 studenţi din anul V de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, la Liturghia prezidată de PS Aurel Percă
- 16-17 martie: Seminarul internaţional "Communio nuptialis. Orient şi Occident în dialog despre iubirea umană şi familie" la Roma, cu participarea unor profesori şi preoţi din România
- 20 martie: Dezbaterea "Să preţuim viaţa" pentru tinerii din Roman şi din împrejurimi, la subsolul bisericii "Fericitul Ieremia Valahul" din localitate
- 27 martie: Calea crucii pe dealul Ciciola din Valea Mare, organizată de Kolping Moldova
- 1 aprilie: Liturghia crismei în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.