* Gheorghe Ciobanu (Cozmeşti, Parohia Mogoşeşti Siret). "Doresc să împărtăşesc un eveniment tragic petrecut în viaţa mea şi din care eu am scăpat ca prin minune. În vara anului 1944 aveam 14 ani şi am hotărât împreună cu prietenul meu Dumitru, care avea 18 ani, să mergem cu vitele la păşunat pe valea Siretului... La un moment dat am intrat pe un teren minat unde trebuia să păşeşti cu mare atenţie. Prietenul meu mergea înainte, iar eu câţiva paşi în urma lui. La un moment dat s-au auzit două bubuituri şi eu nu am mai văzut nimic, auzeam doar strigătul de durere al lui Dumitru care repeta: «Am rămas fără picioare». M-am frecat la ochi şi ca prin ceaţă am văzut picioarele prietenului meu într-o baltă de sânge. Am alergat în sat după ajutor şi cu o căruţă a fost transportat la spital. În drum spre Roman s-a oprit la Parohia Hălăuceşti să se spovedească, iar pe drum nu înceta să spună tatălui său: «Eu am rămas fără picioare, dar Gheorghe fără vedere». Avea mustrări de conştiinţă că am intrat pe un teren foarte periculos. Ajunşi la spital, medicii s-au străduit să-l salveze, dar pierduse prea mult sânge şi a murit pe masa de operaţie".

Din lunga dv. mărturie am selectat câteva pasaje. Este adevărat că aţi scăpat ca prin minune din acel pericol, dar este şi mai important să ştim că Dumnezeu, în iubirea lui, nu ne părăseşte niciodată. Rugăciunea are un rol foarte important în viaţa noastră şi ne-a plăcut când aţi spus că în interiorul dv. aţi auzit un glas care a spus: "Tu ai fost salvat datorită evlaviei tale către Preasfânta Fecioară Maria, să o păstrezi toată viaţa ta şi să nu treacă nici o zi fără să reciţi sfântul Rozariu pentru sufletele din purgatoriu".

* Maria Bogliş (Botoşani). "Vă rog să primiţi intervenţia mea târzie cu referire la articolul «Clădirea Filarmonicii din Iaşi», cuprins în Almanahul «Presa Bună» 2009, p. 177. În anul 1939 au absolvit Institutul Teologic Iaşi şi au fost sfinţiţi 30 de preoţi, nu 21 cum apare în articol. A fost într-adevăr o promoţie de aur. I-am cunoscut pe unii dintre ei. În viaţă nu mai este nimeni. Aproape toţi au suferit urgiile comunismului, plătind cu sănătatea şi chiar cu viaţa crezul credinţei noastre. Cu ocazia jubileului de aur în anul 1989, pr. Gherguţ şi pr. Chelaru au ţinut să comemoreze amintirea consacrării întru preoţie a celor 12 preoţi care mai erau în viaţă la acea dată".

Am înmânat scrisoarea dv. domnului Dănuţ Doboş care lucrează în Departamentul de Cercetare Istorică al Diecezei de Iaşi. Iată răspunsul: Informaţia conţinută de Almanahul "Presa Bună" din anul 2009, p. 177, este corectă. Într-adevăr, în anul 1939 au absolvit diverse seminarii un număr de 33 de preoţi, nu 30 cum afirmaţi dv., dintre care la data de 24 iunie 1939 au fost hirotoniţi în capela Institutului "Notre Dame de Sion" un număr de 21 de preoţi, dintre care 20 au absolvit Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi, iar un altul a absolvit Seminarul din Fano (Italia). Şase preoţi care au studiat în străinătate au fost hirotoniţi la 18 martie 1939 la Roma (Italia), unul la 3 iunie acelaşi an la Eichstäkt (Germania), iar alţi doi la 3 iunie acelaşi an la Poznan (Polonia). În sfârşit, alţi doi preoţi au fost amânaţi, neavând vârsta cerută, fiind sfinţiţi la 13 august 1939, iar un alt preot din cauza bolii a fost sfinţit la 5 mai 1940 la Paderborn (Germania).

* Valentin Dancă (Bacău). La pesimismul care reiese din cele scrise de dv., nu vă putem răspunde decât cu o povestire pe care, la rândul nostru, am primit-o. În povestire e vorba de cafea. Nu înseamnă că am crede că e bună pentru sănătate. Dimpotrivă. Mesajul povestirii este important şi pe acesta vă invităm să-l reţineţi. "Viaţa e ca o cafea bună. Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi. Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toartă ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească. Atunci când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână, profesorul le-a zis: «Dacă aţi observat, fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină, lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai aceasta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi. Nu contează ce fel de ceaşcă aţi ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau în alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi voit voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi inconştient aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca pe care o avea celălalt, gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră. Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt viaţa. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa... Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au. Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua. Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă...». Viaţa trebuie trăită aşa cum este, pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi".

* Monica Agu (Câmpia Turzii). "În revista din luna septembrie 2009 am primit un răspuns la o scrisoare în care mi-am plâns toată durerea şi suferinţa sufletului meu. Cu lacrimi amare, am udat paginile, rând pe rând, frază după frază. Au fost lacrimile unei mame care îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea, al cărui suflet suferă mai mult decât suferă trupul copiilor săi. Încrederea pe care mi-am pus-o în Domnul m-a făcut să depăşesc toate greutăţile şi suferinţele. Abandonându-mă cu totul voinţei Domnului, starea mea sufletească s-a schimbat. Pentru aceasta nu ştiu dacă-mi va ajunge o viaţă să-i mulţumesc Domnului pentru toate harurile pe care mi le-a dat. Îi mulţumesc zilnic pentru că ne iubeşte atât de mult; îi mulţumesc pentru că s-a născut în cel mai sărac loc din lume... Giovanni Papini a spus: «Dar noi, cei din urmă, cei mai păcătoşi dintre păcătoşi, te aşteptăm. Te vom aştepta zi de zi, în ciuda netrebniciei şi a neputinţelor noastre. Toată iubirea pe care vom fi în stare s-o stoarcem din inimile noastre pustiite, ţi-o vom închina ţie, cel răstignit»". Acum vreau să vă mulţumesc pentru rugăciunile dv. Nu au rămas fără rezultat; şi pentru că se apropie sărbătorile de Paşti vă urez tuturor sărbători binecuvântate, Paşte fericit. Învierea lui Cristos să vă bucure inimile, lumina lui Cristos să vă lumineze calea".

Vă mulţumim pentru gândurile pe care ni le-aţi împărtăşit. Ne bucurăm pentru liniştea pe care aţi căpătat-o prin credinţa în Cristos. Ne rugăm să continuaţi să creşteţi în această credinţă. Vă urăm şi noi sărbători binecuvântate de Dumnezeu.

* Cristina Nemeş (Balan, jud. Harghita). "Sunt profesor de limbă şi literatură română la Grup Şcolar «Liviu Rebreanu» din localitate. În prezent sunt doctorand, anul II, în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere. Vă scriu, cu rugămintea, dacă aveţi, sau ştiţi unde aş putea găsi cartea sau cd-ul cu lucrările care s-au susţinut în cadrul simpozionului "Orizonturi spre infinit", deoarece aş dori să o cumpăr, aceasta fiindu-mi utilă la teza de doctorat. De asemenea, m-ar interesa un program al conferinţelor şi simpozioanelor pe care le organizaţi. Vă mulţumesc anticipat".

Simpozionul de care sunteţi interesată a fost organizat de părinţii franciscani în perioada 2-4 octombrie 2003. Încercaţi să luaţi legătura cu ei direct. Nu avem alte informaţii afară de ce s-a publicat pe situl diecezei (www.ercis.ro). Încercaţi să intraţi şi pe situl Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan: http://itrcf.ofmconv.ro. De asemenea, vă precizăm că nu avem un program al conferinţelor sau simpozioanelor, totul apare anunţat pe www.ercis.ro. Urmăriţi situl şi veţi fi la curent.

* Iuliana Patraşcu (Târgu Mureş). "Sunt studentă în anul III la medicină şi aş dori să ştiu, dacă se poate, de ce în nici o biserică romano-catolică din oraş nu se oficiază măcar o sfântă Liturghie în limba română? Nu se poate face nimic?".

V-aţi adresat Episcopiei de Iaşi, care nu are jurisdicţie la Târgu Mureş. Această localitate nu aparţine de Dieceza de Iaşi, ci de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia: Str. Mihai Viteazu, 21, 510010-Alba-Iulia; jud. Alba; tel.: 0258/811689; 0258/811602; 0753/056935; fax: 0258/811454; e-mail: [email protected]. Suntem convinşi că dacă veţi lua legătura cu cei de acolo veţi primi lămuriri.