Prelatul Albert Holenstein a împlinit, la 18 august, vârsta de 90 de ani, fiind sărbătorit în Parohia Săbăoani.

La Liturghie, prelatul a fost înconjurat de preoţi şi credincioşi, precum şi de patru episcopi: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, iar, din Austria, PS Klaus Küng, fostul episcop al prelatului, actualmente episcop de St. Pölten, şi PS Egon Kapellari, episcop de Graz.

Din partea Primăriei Săbăoani i s-a înmânat placheta şi titlul de cetăţean de onoare al comunei. După Liturghie a urmat un moment folcloric susţinut de copii şi tineri ai parohiei.

Prelatul s-a născut la 18 august 1919 în SUA. A studiat la Seminarul din Innsbruck, Austria, şi a fost sfinţit preot în anul 1946. A activat în Austria şi a înfiinţat două organizaţii - Centrul de Opere Misionare Pontificale Missio şi Asociaţia de Ajutorare a Leproşilor. În toamna anului 1993, a vizitat Dieceza de Iaşi, implicându-se în refacerea şi modernizarea clădirii Seminarului, crearea unei legături dintre credincioşii din Austria şi seminarişti, oferind burse seminariştilor. A contribuit la terminarea lucrărilor la noua catedrală, construirea a două case pentru surorile din Institutul Diecezan Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot şi alte proiecte. Din 2 ianuarie 2005, s-a stabilit la Săbăoani, unde trăieşte şi participă la evenimente parohiale şi diecezane, publicând diferite cărţi.