Papa în Cehia
Papa Benedict al XVI-lea a făcut o vizită apostolică în Republica Cehă între 26 şi 28 septembrie. Programul a inclus, în prima zi, sanctuarul "Pruncul Isus din Praga", întâlniri cu preşedintele Klaus, autorităţile politice şi corpul diplomatic, celebrarea Vesperelor cu preoţii, persoanele consacrate şi reprezentanţi ai diferitelor mişcări religioase în catedrala "Sfântul Vito". A doua zi, la Brno, a celebrat o Liturghie. S-a întors la Praga unde a avut loc întâlnirea ecumenică în palatul arhiepiscopal, urmată de întâlnirea cu reprezentanţii lumii culturii în castelul din Praga. În ultima zi, papa a celebrat în biserica "Sfântul Venceslau" din Stara Boleslav o Liturghie în onoarea sfântului Venceslau, patronul naţiunii cehe, sărbătorit în acea zi. La final papa a citit un mesaj pentru tineri.

Ucişi pentru credinţă
James Pouillon (63 de ani), cunoscut pentru demonstraţiile prolife, a fost împuşcat mortal la 11 septembrie, în timp ce ţinea un banner prolife lângă un liceu din Owosso (Michigan, SUA). Poliţia l-a arestat pe Harlan Drake, în vârstă de 33 de ani, sub acuzaţia de ucidere a lui Pouillon, precum şi a altei persoane în altă parte a oraşului, câteva ore mai târziu. Preotul italian Ruggero Ruvoletto a fost ucis la 19 septembrie, în Parohia "Sfânta Evelina" de la periferia oraşului Manaus, din nordul Braziliei. După reconstituirea iniţială a faptelor, poliţia crede că ar fi fost vorba de un jaf şi a arestat trei suspecţi. Pr. Ruggero s-a născut în 23 martie 1957, lângă Veneţia. A fost hirotonit preot în 1982. A plecat în Brazilia în urmă cu şase ani ca misionar "fidei donum".

Cathedral Plaza
Premierul Emil Boc a fost primit în audienţă privată de papa Benedict al XVI-lea, miercuri, 16 septembrie, la Vatican, apoi s-a întâlnit şi cu card. Tarcisio Bertone, secretar de stat al Sfântului Scaun. Potrivit comunicatului emis de Biroul de Presă al Sfântului Scaun, nu s-a omis să se atingă şi chestiuni complexe pentru raporturile dintre Biserica Catolică şi statul român. Astfel, card. Bertone s-a interesat, între altele, despre situaţia catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti, precum şi despre comunităţile catolice din România. În ţară, au continuat acţiunile de apărare a catedralei, prin cele nouă zile şi nopţi de rugăciune continuă în catedrală (29 august - 7 septembrie) şi prin ziua de post din 4 septembrie; de menţionat cele 20 de zile de rugăciuni ale credincioşilor în faţa Ministerului Culturii şi Cultelor. La 21 septembrie, Arhiepiscopia a solicitat Ministerului Culturii fie refacerea cadrului natural dinainte de construirea clădirii "Cathedral Plaza", fie repararea pagubei cauzate Arhiepiscopiei.