- Cecilia Robu (Italia). "Stimată redacţie, urmărind evenimentele care se petrec în Dieceza de Iaşi, între ultimele am luat la cunoştinţă de moartea părintelui Mareş. Mi-a rămas adânc întipărit în minte figura acestui preot, pe care nu-l voi uita chiar dacă acum mă aflu în străinătate, departe de realităţile natale. Poezia pe care am adăugat-o nu este o compoziţie a mea proprie. Îmi aduc aminte de ea, de acum 25 de ani când am recitat-o la primiţiile din satul meu natal Săbăoani. Cu această ocazie, ţin să vă mulţumesc pentru toate publicaţiile pe care le faceţi prin internet. Este o posibilitate şi pentru noi, cei plecaţi departe de casa părintească, să savurăm din ceea ce se petrece pe meleagurile noastre, precum şi pentru reflecţiile care ne dau un "punct de plecare". Vă urez succes în această activitate".

Ne alăturăm şi noi gândurilor dv. şi vă mulţumim pentru cele împărtăşite. Mărturia dv. s-a publicat la pag. 7 a acestei reviste. Redăm mai jos trei strofe din poezia trimisă, fiind de acord cu dv. că "textul poeziei "Să fii alt Cristos, în lumea de astăzi" redă succint principiile de viaţă ale unui preot. Este un îndemn de a fi şi de a trăi viaţa de preoţie, lucruri pe care pr. Mareş a luptat cu mare efort pentru a fi coerent şi a ajunge senin la destinaţie": "Să fii alt Cristos, în lumea de astăzi, / înseamnă să-i mângâi pe cei întristaţi / cu sfaturi alese din Sfânta Scriptură, / speranţă să fii la cei disperaţi. // Să fii alt Cristos, în lumea de astăzi, / e jertfa ce-odată a fost pe Calvar, / coroană de spini ce Cristos a purtat-o, / e coasta străpunsă, izvorul de har. // Să fii alt Cristos înseamnă credinţă, / ce-ţi dă bucurie şi sprijin deplin, / e cerul senin, e-azurul de seară, / un suflet de preot un spirit divin".

- Un grup (Butea). "Suntem un grup de credincioşi şi dorim să vă împărtăşim şi dv. marea bucurie pe care am trăit-o cu toţii aici, pe meleagurile noastre, la sfârşitul lunii august. La această mare sărbătoare au participat nu numai cei din Butea, ci şi oaspeţi veniţi din alte localităţi, precum Iaşi, sau veniţi de departe. Printre aceştia s-a numărat şi unul dintre binefăcătorii noştri din Italia, pr. Antonio Rossi, preşedintele Asociaţiei "Chiese dell'Est" şi unul dintre sponsorii principali ai proiectelor noastre realizate până acum. Puţini ştiu că anul acesta s-au împlinit zece ani de când a bătut la uşa noastră un grup de "îngeri" care s-au oferit să ne dea o mână de ajutor, căci secerişul era mare şi lucrătorii puţini. Aceşti "îngeri" au luat chip de fecioare şi un nume spunându-şi "Misionarele Patimii lui Isus", pentru ca lumea să ştie cine sunt şi în numele cui au venit la noi. Am înţeles, datorită lor, ce înseamnă cu adevărat să fii iubit şi împreună am pornit plini de entuziasm în această mare aventură. Împreună, adică preoţi, surori, credincioşi laici, voluntari am început cu paşi timizi să zidim cuvântul lui Dumnezeu peste tot unde era nevoie, să potolim foamea şi setea tuturor celor flămânzi şi însetaţi, să aducem iubire şi speranţă în sufletele celor singuri, să alinăm suferinţele celor încercaţi, să aducem surâsul în sufletele şi pe buzele copiilor. Astfel, la noi, la Butea, pe parcursul celor zece ani, au luat fiinţă: Centrul Medical Alinarea Suferinţei "Padre Pio", Centrul de Plasament de tip Familial "Madre Carla", Casa de Bolnavi şi Bătrâni "Ioan Paul al II-lea", un atelier de croitorie şi multe altele. Idealul de sfinţenie al acestor surori a căror superioară este sora Elisabetta Baroli, este acela "de a trăi în Isus, cu Isus şi pentru Isus, tinzând spre perfecţiune, să fie nimic pentru ca Isus să fie totul". Am dorit să vă mărturisim, prin intermediul revistei "Lumina creştinului" pe care o citim consecvent, recunoştinţa noastră pentru gesturile de iubire şi solidaritate pe care le-aţi făcut pentru noi. Recunoştinţa noastră profundă se îndreaptă către Dumnezeu Atotputernicul care, prin slujitorul său, PS Petru Gherghel, a făcut posibilă venirea acestor surori la Butea în anul 1999. Ne rugăm bunului Dumnezeu ca toate satele care duc lipsă de surori să aibă privilegiul pe care l-am avut noi acum zece ani când le-am primit în casele şi în sufletele noastre, unde vor rămâne pentru totdeauna".

Am redat aproape integral scrisoarea dv. care ne-a emoţionat şi pe noi. Este un proverb românesc care spune că omul sfinţeşte locul şi care se potriveşte foarte bine acestor surori care şi-au câştigat un loc binemeritat în inimile dv. Fiţi mereu alături de ele, fie prin rugăciune, fie prin ajutorul dat. Cu siguranţă, veţi câştiga şi dv. un loc în inima lui Dumnezeu care le-a trimis la dv.

- A.C. (Iaşi). "În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru că ne îmbucuraţi în fiecare lună cu revista "Lumina creştinului" pe care o citim şi o recitim cu aceeaşi bucurie. Ea este pentru noi toţi, indiferent de vârstă, asemenea unei făclii care ne luminează calea pe care trebuie să o urmăm pentru a fi buni creştini. Ne dă speranţă, ne face să avem mai multă încredere în noi înşine şi ne ajută să redescoperim iubirea nemărginită a lui Dumnezeu chiar şi atunci când suntem încercaţi. Ştim cu toţii că nu este deloc uşor să fii creştin cu adevărat în lumea de astăzi. Creştinul, chiar dacă nu este preot sau persoană consacrată, are o misiune foarte importantă, aceea de a evangheliza el însuşi, nu numai prin răspândirea cuvântului lui Dumnezeu celor care încă îl ignoră, ci şi prin faptele sale bune, prin modul său de a trăi în spirit creştin, încercând el însuşi să fie un exemplu bun pentru ceilalţi. Câţiva copii m-au întrebat într-o zi ce înseamnă să evanghelizezi. Desigur, teoretic, este uşor să explici, dar trebuia să găsesc un exemplu pe măsura puterii lor de înţelegere. I-am invitat împreună cu părinţii lor la mine. Am pregătit ceva pentru aceşti oaspeţi ai mei şi ne-am aşezat împreună la masă. Fiecare dintre ei a început să mănânce cu poftă în timp ce eu rămăsesem în picioare, privindu-i şi gândindu-mă ce să le spun. Am început să fac semnul crucii, rostind cuvintele pe care deseori uităm să le spunem chiar şi atunci când stăm la masă. S-au ridicat toţi şi împreună i-am mulţumit bunului Dumnezeu pentru dărnicia sa, pentru mâncarea oferită zilnic, pentru iubirea lui infinită faţă de noi. Apoi, cu cele mai simple cuvinte, le-am spus că evanghelizarea poate începe şi prin acest simplu gest de a ne face semnul crucii şi prin aceste simple cuvinte de mulţumire Celui care ne hrăneşte zilnic. Copiii mi-au zâmbit prietenos, iar părinţii cu obrajii îmbujoraţi de o uşoară sfială şi-au aplecat privirile vinovate în pământ, dar în acelaşi timp au înţeles ce trebuie să facă de acum încolo împreună cu fiii lor".

Ceea ce spuneţi dv. în scrisoarea trimisă este perfect adevărat. Nu de puţine ori uităm să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care el ni le trimite zilnic. Ne este mult mai uşor să-i cerem socoteală lui Dumnezeu pentru suferinţele şi încercările noastre, ignorând de cele mai multe ori suferinţa de pe cruce a Celui care ne-a salvat de moartea veşnică. Este mult mai uşor să spunem De ce, Doamne? în loc de Mulţumesc, Doamne! Pretindem atât de mult de la Dumnezeu şi oferim atât de puţin! Este bine să nu ne sfiim şi să nu ne fie ruşine să facem la masă semnul crucii, indiferent unde ne aflăm, căci Isus ne spune: "Căci, dacă cineva se ruşinează de mine şi de cuvintele mele, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni în gloria sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri" (Lc 9,26).

- Ioan Cojan (Traian, Neamţ). Vă mulţumim pentru scrisorile emoţionante trimise la redacţie, scrisori al căror conţinut ne dovedeşte încă o dată interesul dv. pentru viaţa şi evenimentele Bisericii noastre, dar şi solidaritatea de care daţi dovadă faţă de creştinii şi păstorii care în lume mai sunt încă persecutaţi, închişi, maltrataţi, ucişi pentru că şi-au dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, cu iubire şi dăruire totală. Avem mărturii cutremurătoare în trecut, dar nici prezentul nu duce lipsă de martiri. Trebuie să fim uniţi prin rugăciune şi printr-o viaţă de dăruire şi slujire, să fim demni de sângele pe care atâţia martiri ai Bisericii l-au presărat pe cale pentru ca noi toţi să avem parte de Dumnezeu, fără teamă şi fără oprelişti. Vă împărtăşim, de asemenea, bucuria exprimată într-una dintre aceste scrisori în ceea ce priveşte declararea anului 2009 ca An special închinat sfintei Preoţii de către papa Benedict al XVI-lea. "A fost o inspiraţie sfântă - scrieţi dv. -, cunoscut fiind faptul că sacramentul sfintei Preoţii este o vocaţie divină întrucât preotul este trimisul lui Dumnezeu cu nobila misiune de a continua opera de mântuire a neamului omenesc. De asemenea, preotul este mesager şi intermediar între Dumnezeu şi om (...), deoarece sacramentul sfintei Preoţii îi conferă preotului puterea de a dezlega păcatele. (...) Prin mijlocirea Fecioarei Maria, preotul depune şi o intensă activitate în pastoraţie, conducându-i pe credincioşi pe calea cea dreaptă a cărei destinaţie este limanul fericirii veşnice a împărăţiei Tatălui ceresc, unde el domneşte cu putere şi mărire împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt". Vă mulţumim şi pentru versurile trimise referitoare la vocaţia sfântă a preoţiei, din care redăm câteva strofe: "Nimic în lume nu-i mai sfânt / Şi nici frumos pe acest pământ / Decât să fii un bun conducător / În turma bunului păstor. // Sacramentul sfânt al Preoţiei / Este un dar venit de sus! / Proclamat la cina cea de taină / De bunul nostru domn, Isus!" Să ne rugăm împreună pentru toţi preoţii din lume şi să le fim permanent alături în misiunea pe care o au de îndeplinit pe pământ pentru salvarea oamenilor.

- Victor Tarţa (Cluj Napoca). Vă mulţumim pentru scrisoarea trimisă şi pentru încrederea acordată, împărtăşindu-ne din experienţele dv. de viaţă. În ceea ce priveşte volumul de predici de care amintiţi în scrisoare, noi vă rugăm să ni-l trimiteţi şi vom vedea atunci ce se poate face. Referitor la cărţile solicitate credem că deja le-aţi primit.