În trei episoade anterioare: XI, XXII şi XXV, am notat crâmpeie din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către ucenicul şi colaboratorul său Timotei, în activitatea de evanghelizare.
În textul de faţă evidenţiez câteva rânduri din Scrisoarea a doua a apostolului către acelaşi "copil iubit", prin care îl îndeamnă să-şi însuşească pasiunea pentru evanghelie. Sfântul Paul se afla în închisoare, la Roma. Presimţea că moartea i se apropie. De aceea, cuvintele sale seamănă cu acelea spuse "cu limbă de moarte". Paul, cel îndrăgostit de evanghelia mântuirii, vrea ca şi ucenicul său să fie la fel.
Îi aminteşte: a) să reînflăcăreze darul lui Dumnezeu care se află în el, prin impunerea mâinilor sale de apostol; b) să nu se ruşineze de a da mărturie despre Domnul nostru şi nici de mentorul său, Paul, care se află în lanţuri pentru Isus; c) să accepte suferinţa, asemenea lui, pentru evanghelie, după puterea lui Dumnezeu care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă după planul său, şi pentru harul dat în Cristos Isus, cel care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia pentru care el, Paul, a fost predicator, apostol şi învăţător.
Isus însuşi, "omul durerilor", i-a avertizat pe ai săi că în lume vor avea de îndurat multe, dar i-a şi asigurat că Dumnezeu este cel atotputernic peste orice putere ostilă, care, în final, va fi înfrântă. Apostolul acceptă cu bucurie crucea în care se laudă, vestind cu entuziasm evanghelia, în pofida ironiilor pe care le are de înfruntat, pentru că ştie în cine a crezut, fiind convins că prin Cristos va putea păstra "bunul încredinţat".
Îl îndeamnă pe Timotei să ia ca normă "cuvintele sănătoase" şi "iubirea care este în Cristos". Astfel va putea păstra integritatea evangheliei, "prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi". Menţionăm că Timotei este prototip al oricărui ucenic credincios.
