În Palatul "San Callisto" din Roma, sediul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, s-a desfăşurat, în perioada 29 septembrie - 2 octombrie, Prima Întâlnire Europeană pentru Pastoraţia Străzii, având tema: "Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Pastoraţia străzii: un drum împreună".
Au participat 70 de delegaţi din 17 ţări europene. Din România au fost prezenţi: pr. Iosif Dorcu (Dieceza de Iaşi) şi pr. Marius-Petru Pop (Eparhia Greco-Catolică de Lugoj).
Au fost abordate aspecte diverse din viaţa celor care au un raport special cu strada, începând de la cei fără acoperiş până la prostituate, de la şoferii de camioane la copiii străzii.
La mesele rotunde şi la grupurile de studiu au participat episcopi, preoţi, călugări, laici şi voluntari din toată Europa. S-a discutat despre noile modalităţi de a se apropia şi de a asista persoane care, foarte diferite între ele, au în comun un strâns raport cu strada, fără a exclude automobiliştii, care, prin conduita din fiecare zi, sunt departe de raporturile corecte cu mediul în care petrec un timp semnificativ din viaţa lor.
O atenţie deosebită a fost rezervată copiilor care cerşesc şi tinerilor care aleg sau sunt forţaţi să trăiască mai ales pe stradă; în lipsa unor statistici oficiale, Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor a estimat că în Europa ar fi până la 250.000 de tineri în aceste condiţii. S-a mai estimat că în Europa ar fi circa trei milioane de persoane care trăiesc pe stradă sau în adăposturi improvizate.
În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre modalitatea de a-i responsabiliza pe automobilişti pentru un şofat prudent şi corect, pentru a evita producerea de accidente rutiere; în Europa, în anul 2008, au murit 43.000 de oameni în urma accidentelor rutiere.
Această primă întâlnire europeană continuă iniţiativa anterioară a acestui dicaster, care a organizat întâlnirea pentru America Latină, în noiembrie 2008, la Bogota, în Columbia. Acest consiliu pontifical a promovat, în anul 2003, Prima Întâlnire Europeană a Directorilor Naţionali pentru Pastoraţia Străzii; în anul 2004, Prima Întâlnire Internaţională pentru Pastoraţia Copiilor Străzii şi în anul 2007, Prima Întâlnire Internaţională pentru Pastoraţia Celor fără Locuinţă Fixă. Tot în anul 2007 a fost publicat documentul "Orientări pentru pastoraţia străzii".
În cadrul Conferinţei Episcopilor din România, responsabil cu pastoraţia migranţilor şi itineranţilor este PS Petru Gherghel.