"Fraţilor, ştim că trupul, care este locuinţa noastră pe pământ, va fi distrus, dar Dumnezeu construieşte pentru noi în ceruri o locuinţă veşnică" (2Cor 5,1).
Luna noiembrie, ultima lună de toamnă, luna celor trecuţi la Domnul, a solidarităţii prin caritate cu ei, ne stă la dispoziţie ca o exercitare spirituală ignaţiană (de treizeci de zile). Cu siguranţă, sfântul Ignaţiu de Loyola a meditat foarte atent cele câteva versete din capitolul al cincilea al Scrisorii a doua către Corinteni pe care le amintim.
Destrămarea locuinţei pământeşti, prin moarte, este realitate neîndoielnică, faţă de care credinţa creştină vine în întâmpinare cu o nouă locuinţă, veşnică, pe care Dumnezeu ne-o construieşte.
Apostolul neamurilor ne recomandă o "deplină încredere" care, însuşită, ne ajută să chibzuim cu înţelepciune existenţa terestră trecătoare, în favoarea întâlnirii cu Domnul (v. 8). Această perspectivă este o încurajare permanentă în năzuinţa de a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu (v. 9), ştiind că "va trebui să apărem cu toţii în faţa tribunalului lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, fie în bine, fie în rău, după faptele săvârşite în timpul vieţii" (v. 10).
Sfântul apostol Paul, ca foarte bun cunoscător al Legii, va fi citit în istoria sfântă a poporului ales, cele scrise în Cartea a doua a Macabeilor, cu privire la rugăciunile şi jertfele de ispăşire pentru păcate, ca fiind "foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor" (12,43).
"Doamne Dumnezeule, tu eşti lumina credincioşilor şi viaţa sfinţilor; tu ne-ai mântuit prin moartea şi învierea Fiului tău: te rugăm, fii milostiv cu toţi aceia pe care i-ai chemat la tine şi învredniceşte-i să te vadă în strălucirea veşnică, pentru că au crezut în misterul răscumpărării. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin".
