Titlul mesajului pentru Postul Mare din acest an este: "După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame" (Mt 4,2). Postul ca practică de pocăinţă creştină este în centrul mesajului semnat de papa Benedict al XVI-lea la 11 decembrie 2008 şi prezentat marţi, 3 februarie, în aula "Ioan Paul al II-lea" a Sălii de Presă a Sfântului Scaun. În cadrul mesajului ocazionat de Postul Mare, papa evidenţiază importanţa celor trei practici de pocăinţă foarte dragi tradiţiei biblice şi creştine - rugăciunea, pomana, postul - pentru a ne dispune să celebrăm mai bine Paştele şi să trăim astfel experienţa puterii lui Dumnezeu. "În mesajul meu obişnuit de Postul Mare - spune papa - aş vrea să ne oprim şi anul acesta să reflectăm în special asupra valorii şi sensului postului. De fapt, Postul Mare readuce în minte cele 40 de zile de post trăite de Domnul în pustiu înainte de a întreprinde misiunea sa publică". Mai departe, Sfântul Părinte spune că practica fidelă a postului contribuie, de asemenea, la a da unitate persoanei, trup şi suflet, ajutând-o să evite păcatul şi să crească în intimitate cu Domnul. Prezentând istoria postului de-a lungul timpului, papa încheie cu urarea şi cu rugăciunea ca fiecare credincios şi fiecare comunitate bisericească să parcurgă un rodnic itinerar al Postului Mare.