Tema afectivităţii şi a sexualităţii umane este foarte complexă şi de aceea este dificil să fie concentrată într-un spaţiu limitat. Vom încerca să ne oprim asupra unor afirmaţii esenţiale, fără pretenţia de a epuiza subiectul.
Sexualitatea este darul lui Dumnezeu, este o componentă fundamentală a omului, una dintre modalităţile sale de a exista, de a se manifesta, de a comunica cu alţii, de a simţi, de a se exprima şi de a trăi dragostea umană. A fi bărbat sau a fi femeie este un dar din partea lui Dumnezeu, iar un dar, în sine, este expresie a dragostei. Aşadar, sexualitatea umană este un bine, dacă este trăită după planul lui Dumnezeu.
Sexualitatea găseşte împlinirea sa în iubire. Biblia ne spune că Dumnezeu, după ce l-a creat pe Adam, a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur. Îi vom da pe cineva asemenea lui ca să-l ajute" (Gen 2,18). Această expresie vrea să spună că nu este bine ca omul să fie doar pentru sine însuşi, ci este chemat să se deschidă spre cineva asemenea lui şi totuşi diferit. Dumnezeu creează femeia pentru a înlocui egoismul (eu) cu relaţia (eu şi tu) bazată pe egalitate, comuniune şi deschidere spre un al treilea (copilul). Bărbatul şi femeia sunt atraşi unul de celălalt tocmai pentru a crea această comuniune care evită închiderea în sine, egoismul, propriul interes. Această comuniune se realizează în mod deplin în căsătoria creştină. Aşadar, scopul sexualităţii nu este plăcerea, ci iubirea. "Iubirea adevărată începe atunci când nu se aşteaptă nimic în schimb", spunea Antoine de Saint-Exupéry.
Necurăţia este negarea iubirii. Tot ceea ce se împotriveşte acestui plan minunat al lui Dumnezeu este un refuz al unui dar primit de la el, dar şi o negare a iubirii, a capacităţii personale de a iubi şi de a fi iubit. Căutarea împlinirii în iubire, printr-o iubire doar de sine duce la efectul contrar: permanenta neîmplinire şi tristeţea vieţii. Sexul, înţeles doar ca răspuns la dorinţă şi căutare a plăcerii, reduce persoana la "obiect" de consum, la "instrument de plăcere". Faptul că două persoane se pun de acord să trăiască o anumită experienţă nu schimbă nimic din riscul ca o persoană să devină un instrument. "Iubirea este atât de mare în comparaţie cu sexul, pe cât e incendiul faţă de scânteia care l-a aprins", spunea Alexis Carrel, un medic francez convertit după ce a constatat o minune la Lourdes.
Mentalitatea răspândită consideră libertatea sexuală ca fiind semn de deschidere şi descătuşare de prejudecăţi. "Totul şi imediat" pare să fie singura logică în vigoare. Saltul peste etape face să se trăiască experienţe lipsite de sens care dezgolesc persoanele de demnitatea lor. Mass-media este erotizată la maxim şi răspândeşte false modele care pun în mare încurcătură identitatea persoanelor care consumă producţiile respective. Cei care invocă valori precum virginitatea, castitatea, curăţia sunt luaţi în râs, consideraţi înapoiaţi, bigoţi sau fanatici. Tot acest cadru pune serioase probleme tinerilor care au curajul să îşi trăiască viaţa fără a renunţa la valorile umane şi creştine.
Viaţa curată este posibilă! "Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu", spune Cristos. Lupta împotriva necurăţiei trece prin purificarea inimii, de unde vin toate relele. Celor care îşi păstrează inima curată, Cristos le promite că îl vor vedea pe Dumnezeu. În lupta pentru puritate, creştinul este ajutat de harul lui Dumnezeu şi de: trăirea virtuţii curăţiei (a iubi cu o inimă sinceră respectând planul lui Dumnezeu), puritatea intenţiei (a iubi pe cineva pentru ceea ce este şi nu pentru ceea ce "oferă"), puritatea privirii exterioare şi interioare (a iubi cu adevărat presupune disciplina sentimentelor şi a imaginaţiei), rugăciune (a iubi înseamnă a încredinţa lui Dumnezeu iubirea şi persoanele iubite).
