Papa în Cehia
Papa Benedict al XVI-lea intenţionează să facă o vizită apostolică în Republica Cehă între 26 şi 28 septembrie, în urma invitaţiilor lansate suveranului pontif de preşedintele ceh, Vaclav Klaus, care a fost primit în audienţă la Vatican în ziua de 30 mai, şi de Conferinţa Episcopilor din Cehia. Vizita ar urma să includă capitala ţării, Praga, precum şi oraşele Brno şi Stara Boleslav. Republica Cehă are o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, 26,8% fiind catolici. Va fi cea de-a 13-a călătorie internaţională a papei.
Delegaţie ortodoxă
Anul acesta, pentru sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, patronii Bisericii Romei, Bartolomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol, a trimis, cum este tradiţia, o delegaţie la Roma, în schimbul aceleia pe care papa o trimite la Fanar pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, fratele lui Petru şi protector al Bisericii Constantinopolului. Acest schimb de delegaţii dintre Roma şi Constantinopol a început cu prima vizită, în calitate de preşedinte al Secretariatului de atunci pentru Unitatea Creştinilor, a cardinalului Johannes Willebrands în anul 1969. Anul acesta delegaţia ortodoxă a fost compusă din: Emanuel, mitropolitul Franţei şi director al Oficiului Bisericii Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană, Athenagoras, episcop de Sinope şi asistent al mitropolitului Belgiei, şi diaconul Ioakim Billis din Fanar.
365 de gânduri
Pentru Anul Sfintei Preoţii, preoţii din Mişcarea Sacerdotală propun 365 de gânduri. Cele patru volume corespund "anotimpurilor" şi parcurg dimensiunile fundamentale ale vieţii preoţilor: existenţa, acţiunea, problemele şi perspectivele... Primul volum din care au fost publicat şi pe situl www.ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, se numeşte: "Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoţii", 1, Vara, autori: Hubertus Blaumeiser şi Tonino Gandolfo, Ed. Citta Nuova. Autorii gândurilor sunt diferiţi: parohul de Ars, card. Van Thuan, sfinţii părinţi ai Bisericii, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea, Escriva de Balaguer, Chiara Lubich, don Giussani, P. Kentenich, card. Kasper, Rahner, Bonhoeffer etc.
Reconfirmare
Întărirea misiunii franciscane şi a evanghelizării în fidelitate şi bucurie, ca martori ai frumuseţii lui Dumnezeu este obiectivul părintelui José Rodriguez Carballo, reconfirmat la 4 iunie ca ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Franciscani. Părintele Carballo, 56 de ani, spaniol, este al 119-lea succesor al sfântului Francisc şi va conduce până în anul 2015 pe cei 15.000 de fraţi minori care trăiesc în 113 naţiuni ale lumii.
Despre giulgiu
"Investigaţie asupra giulgiului" este titlul cărţii jurnalistului Marco Tossati, lansată în Italia de Editura "Piemme" la 29 mai, cu subtitlul "Secrete şi mistere ale ştergarului lui Isus", volum care propune o analiză a studiilor făcute până astăzi asupra giulgiului conservat la Torino. Printre alte subiecte analizate, cartea pune sub semnul îndoielii o datare cu carbon C14, făcută în anul 1988, în trei laboratoare, care estimau că giulgiul ar fi aparţinut evului mediu. În timp ce oamenii de ştiinţă şi experţii continuă dezbaterea despre giulgiu, acesta rămâne un obiect de veneraţie care va fi expus publicului în catedrala din Torino între 10 aprilie şi 23 mai 2010.
Pelerinaj virtual
"Un pelerinaj virtual, prin vizitarea principalelor locuri sfinţite de apostolul neamurilor, pentru cei care n-au avut posibilitatea de a ieşi din propria ţară": este iniţiativa lansată de Surorile Pauline ca omagiu pentru Sfântul Paul, pe care fondatorul lor l-a indicat ca inspirator şi model în apostolat. "Pelerinajul" virtual poate fi efectuat pe situl www.paoline.it.
Simpozion Galilei
"Cazul Galileo. O relectură istorică, filozofică şi teologică" a fost tema simpozionului internaţional organizat în Anul Astronomiei de Fundaţia "Stensen" a părinţilor iezuiţi, în perioada 27-30 mai la bazilica "Sfânta Cruce" din Florenţa, locul în care este înmormântat astronomul italian care acum patru secole a făcut primele observaţii astronomice cu o lunetă. Au participat în premieră 18 instituţii civile şi religioase care au avut o legătură istorică în desfăşurarea cazului Galilei, precum şi 33 dintre cei mai de seamă experţi în opera şi biografia savantului. "Contextualizarea corectă a cazului Galilei - a afirmat la deschidere pr. Ennio Brovedani, SJ, organizatorul simpozionului - poate contribui la instaurarea unui raport de colaborare şi seninătate între Biserică şi oamenii de ştiinţă, mai ales în perspectiva problemelor etice ridicate de cercetarea bio-tehnico-ştiinţifică din vremea noastră".
Ucişi pentru credinţă
Un călugăr austriac, pr. Ernst Plöchl, 78 de ani, din Congregaţia Misionarilor Mariannhill a fost ucis la 31 mai în provincia sud-africană Cape; nu se cunosc circumstanţele şi motivele exacte ale crimei. La 11 iunie, la Aracuca (în Columbia) a fost ucis prof. Humberto Echeverri Garro, catehet şi profesor catolic de doctrină socială a Bisericii, de către un grup de gherilă. În Mexic, pr. Habacuc Hernandez Benitez şi seminariştii Eduardo Oregon Benitez şi Silvestre Gonzalez Cambron au fost ucişi la 14 iunie, în Ciudad Altamirano, fiind victime colaterale ale unui schimb de focuri între bande rivale implicate în traficul de narcotice. La 17 iunie, în Brazlandia, localitate din apropierea capitalei Braziliei, a fost găsit ucis cu trei gloanţe pr. Gisley Azevedo Gomes, 31 de ani, responsabil cu pastoraţia tineretului în cadrul Conferinţei Episcopilor din Brazilia.
Dezbatere despre criză
La Zagreb, în Croaţia, s-au întâlnit, la 9 iunie, 34 de delegaţi din 21 de conferinţe ale episcopilor din Europa, pentru a discuta despre actuala criză economică şi despre prăbuşirea sistemului financiar internaţional. Tema întâlnirii a fost: "Criza economico-financiară: de-sperare? Experienţe, iniţiative, probleme şi răspunsuri ale Bisericii în Europa". În deschidere, PS Giampaolo Crepaldi, secretar al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, a numit anul 2009 "annus horribilis" pentru finanţe şi pentru economie, "an şi mai rău pentru cei săraci", adăugând că această urgenţă a determinat Biserica "să abordeze teme cu caracter tehnic în materie", amintind de Nota Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace din noiembrie anul trecut intitulată "Un nou pact financiar internaţional".
Doctorat
PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, a susţinut doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriană (Facultatea de Drept Canonic) din Roma, în ziua de 27 mai, cu tema "Concordatul dintre Sfântul Scaun şi România. Studiu istorico-juridic". Aşa cum a arătat PS Cornel în prezentarea lucrării, "studiile efectuate până acum pe tema Concordatului, de altfel puţine la număr şi care provin din ambiente politice sau religioase ostile Bisericii Catolice locale şi universale, au un caracter polemic şi ignoră precizia ştiinţifică şi, prin urmare, adevărul istoric (...) Pentru prima oară, un studiu asupra Concordatului prezintă punctul de vedere al istoriografiei catolice şi al Bisericii Catolice locale". Studiul a fost realizat sub îndrumarea prof. Carlos Corral Salvador. Inedite sunt sursele descoperite de autor în arhivele române şi vaticane. Concordatul cu Sfântul Scaun a fost semnat la 10 mai 1927. În iulie 1948, Concordatul a fost denunţat unilateral, de către regimul comunist.