S-a încheiat, la 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, Anul Sfântului Paul, ocazionat de împlinirea a 2000 de ani de la naşterea sa. Benedict al XVI-lea a încheiat acest an special în bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor", duminică, 28 iunie, la rugăciunea de seară. Din partea patriarhului ecumenic Bartolomeu I a fost prezentă o delegaţie. Anul trecut, cu ocazia deschiderii Anului Paulin, a fost însuşi patriarhul ecumenic Bartolomeu I.

Şapte cardinali, trimişi speciali ai papei, au participat, la 29 iunie, la celebrările de încheiere a Anului Sfântului Paul în tot atâtea locuri legate de memoria Apostolului: Ţara Sfântă, Liban, Siria, Turcia, Grecia, Cipru, Malta.

În cele 12 luni, în toată creştinătatea s-a acordat o atenţie deosebită marelui apostol al neamurilor prin iniţiative de natură spirituală, dar şi prin iniţiative cu caracter cultural.

Când te apropii de scrierile sfântului Paul sau de cartea Faptele Apostolilor nu poţi să nu rămâi fascinat de convertirea apostolului. Dintr-un prigonitor, Domnul îl transformă într-un crainic al său, "un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor şi înaintea regilor şi a fiilor lui Israel" (Fap 9.15). În scrierile sale, toate ideile sunt orientate spre cunoaşterea lui Cristos. Filipenilor le scrie: "Consider că toate sunt o pierdere în comparaţie cu sublimitatea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul căruia cele care erau pentru mine un câştig le consider gunoi, ca să-l câştig pe Cristos şi să fiu aflat în el" (Fil 3,7-9).

Credinţa sfântului Paul nu este o teorie, o opinie despre Dumnezeu şi despre lume. Credinţa lui este experienţa de a fi iubit de Isus Cristos în mod personal, o iubire care-l tulbură până în adâncul fiinţei sale şi-l transformă: "Trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20).

Admirăm la Paul preocuparea lui de a vesti evanghelia, de a-l face cunoscut pe Cristos: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 9,16). Pentru aceasta întreprinde mai multe călătorii misionare, străbătând peste 5.000 km. Înfiinţează biserici şi apoi le întăreşte. În misiunea sa nu este singur. Este ajutat de o mulţime de colaboratori: Barnaba, Luca, Marcu, Acvila şi Priscilla, Timotei... Finalul Scrisorii către Romani indică multe nume de persoane care sunt aproape de apostol.

Paginile cele mai frumoase şi profunde sunt cele din închisoare: Scrisoarea către Filipeni, cunoscută ca "scrisoarea bucuriei"; cea către Coloseni, care exprimă universalismul lui Paul; Scrisoarea către Efeseni, definită de unii ca "o lecţie magistrală despre reconcilierea universală"; Scrisoarea a doua către Timotei, care ar putea fi considerată testamentul spiritual al lui Paul; şi, în sfârşit, Scrisoarea către Filemon, un imn al libertăţii şi al iertării.

Pentru a se face mai bine înţeles, în scrierile sale se foloseşte de imagini militare (soldatul cel bun al lui Cristos), imagini sportive (atletul care vrea să cucerească cununa învingătorului), imagini agricole (agricultorul care lucrează din greu pământul), imagini familiale şi casnice (mama care se îngrijeşte cu atenţie de copii, tatăl care "îndeamnă, încurajează, imploră" pe ai săi, dezbrăcarea hainei vechi şi îmbrăcarea hainei noi, mireasa, mirele, trupul cu mădularele sale, aluatul cel vechi etc.).

În decursul istoriei, mulţi au rămas fascinaţi sau au fost influenţaţi de scrierile apostolului. Printre aceştia este şi sfântul Augustin. După o viaţă dezordonată şi după ani de zbucium, privirile îi cad pe o frază din Scrisoare către Romani: "Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri şi beţii, nu în necurăţii şi desfrâuri, nu în certuri şi invidii, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos. Şi să nu aveţi grija trupului spre a-i împlini poftele" (Rom 13,13-14). Augustin simte că aceste cuvinte îi străpung inima, îi schimbă viaţa. Din acel moment, va creşte tot mai mult în dragoste faţă de Acela care l-a cucerit. (CC)