În limba română cuvântul invidie este definit ca fiind un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situaţia bună a altuia. În esenţă este mai mult decât un sentiment, deoarece antrenează mai multe aspecte ale persoanei. Sfântul Toma de Aquino specifică două aspecte complementare ale acestui păcat capital: tristeţe şi durere pentru binele altuia şi bucurie pentru ceea ce se întâmplă rău altuia. Invidia este mereu într-o rea tovărăşie: este soţia mândriei, are ca soră gelozia şi ca fiică nefericirea. Din păcate invidia loveşte mulţi oameni, astfel încât, aşa cum spune un proverb, dacă invidia ar fi o boală, întreaga lume ar fi un spital.
De la începutul lumii este prezent acest păcat. Cain este primul invidios şi din invidia sa se naşte uciderea odioasă a fratelui său. Iosif este invidiat, fără motiv, de fraţii săi şi ajunge să fie vândut. Saul este invidios pe David din cauza popularităţii sale... Enumerând lucrurile rele care ies din inima omului, Isus specifică şi invidia, numind-o "ochiul rău". În multe dintre parabolele sale Cristos vorbeşte despre invidie. El însuşi a fost ţinta invidiei cărturarilor şi fariseilor şi această invidie i-a adus moartea. Sfântul Paul îl sfătuieşte cu insistenţă pe Timotei să se ferească de invidie şi le recomandă romanilor să trăiască frumos, "nu în certuri şi invidie".
Rezultă că, într-adevăr, invidia este un păcat teribil. Ea poate fi declanşată de orice lucru: bunurile materiale ale aproapelui sau calităţile sale morale şi spirituale. De cele mai multe ori este neobservată, nu recunoaştem că suntem atinşi de ea. Lumea se laudă cu cele mai felurite transgresiuni, dar rar se întâlneşte cineva care recunoaşte că este invidios. Acest lucru, probabil, şi pentru că, în sine, invidia deja este o pedeapsă: răpeşte mulţumirea interioară, cauzează amărăciune, împinge la răutate...
"Toţi ştiu să fie părtaşi la suferinţele unui prieten, dar e nevoie de un suflet cu adevărat frumos pentru ca cineva să se poată bucura de succesele prietenului", spunea Oscar Wilde. Binele aproapelui ar trebui să declanşeze în noi stimă, respect, consideraţie, apreciere, admiraţie. Din păcate există riscul să intervină gelozia, invidia. Care ar fi cauza? Unul dintre motive este faptul că nu avem o suficientă stimă de sine. Dacă ne-am analiza mai mult şi mai bine şi am valoriza calităţile noastre, ne-am da seama de darurile pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu şi nu am mai simţi tristeţea din cauza lucrurilor bune care se găsesc în viaţa altora. E adevărat că invidia poate declanşa competiţie şi dorinţă de a ţinti mai sus, elemente în sine pozitive, dar acestea născându-se din invidie sunt viciate şi înveninate.
Există vindecare pentru invidie? Există trei căi prin care se poate lupta împotriva invidiei. Prima cale este cea a umilinţei. Aceasta constă în a recunoaşte şi a accepta, pe de o parte, propria situaţie şi, pe de altă parte, ceea ce sunt şi au ceilalţi. A doua cale este aceea a recunoştinţei. Fiecare a primit multe daruri de la Dumnezeu, fiecare are talanţi ce trebuie să fie investiţi într-o creştere personală. A fi recunoscători lui Dumnezeu şi a-i mulţumi pentru toate darurile sale ne dă posibilitatea să fim mulţumiţi de ceea ce am primit şi să considerăm ca fiind o mare bogăţie personală. A treia cale este aceea a carităţii. Sfântul Paul spune că "dragostea nu este invidioasă". Dragostea este cea care ne determină să căutăm binele tuturor. Cine iubeşte nu invidiază pe aproapele, dimpotrivă simte tristeţe pentru un lucru rău care se întâmplă aproapelui şi bucurie pentru bine.
Cel care luptă împotriva invidiei va ajunge să se simtă bine deoarece secretul fericirii este să găseşti propria bucurie în bucuria altora.
