"Năzuinţa noastră este să-i fim plăcuţi Domnului" (2Cor 5,9b)
n viaţa sa pământească, de toate zilele, creştinul se confruntă cu multe şi felurite ispite: din partea duhului rău, din partea mediului înconjurător infectat de păcat şi chiar din partea firii sale înclinate spre dezordine.
Acestea toate atrag atenţia creştinului asupra a ceea ce este lupta vieţii, lupta contra răului, lupta pentru bine.
Decalogul, cuvântul Domnului, îndeosebi minunatul cod al celor opt fericiri, rugăciunea, postul, pomana, sfintele taine, mai cu seamă Euharistia, apelul la mijlocirea Preacuratei şi a tuturor sfinţilor, toate stau la dispoziţia creştinului pentru a dobândi victoria.
Apostolul Paul simţea din plin zbuciumul lăuntric: "Văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele. Om nefericit ce sunt!" (Rom 7,23-24). Dându-şi seama de îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu, vine cu asigurarea: "Legea Duhului vieţii, în Cristos Isus, te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii" (Rom 8,2).
Adresându-se creştinilor din Tesalonic, apostolul le deschide orizontul: "Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea (a judecăţii finale) să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi ai zilei" (1Tes 5,4-5). Prin urmare, climatul propriu zis al creştinului este cel al încrederii.
Acelaşi apostol scrie creştinilor din Corint, tocmai pentru a-i conştientiza de această realitate, mereu necesară: "Într-adevăr, noi mergem pe drumul vieţii, călăuziţi de credinţă, fără să ne bucurăm de vederea lui Dumnezeu. Da, avem deplină încredere" (2Cor 5,7-8). Această încredere, susţinută de harul dumnezeiesc, ne obligă la sfinţenia la care suntem chemaţi: "Năzuinţa noastră este să-i fim plăcuţi Domnului" (v. 9). Noblesse oblige! Conştiinţa trează are în vedere momentul hotărâtor: "Căci va trebui să apărem toţi în faţa tribunalului lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, fie în bine, fie în rău, după faptele săvârşite în timpul vieţii" (v. 10).
