Şase studenţi de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi în ziua de 8 decembrie 2008, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".

După ani de studiu, rugăciune şi aşteptare, pentru şase studenţi de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi a venit şi ziua mult aşteptată a consacrării întru diaconat. Tinerii hirotoniţi s-au aflat în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie 2008 în exerciţii spirituale, timp în care au avut ocazia să mediteze la taina de care urmau să fie făcuţi părtaşi. Exerciţiile au fost ţinute de pr. Mihai Mărtinaş, în casa de reculegere de la Horpaz (Iaşi). În seara de 7 decembrie 2008, candidaţii la ordinul diaconatului au făcut şi profesiunea de credinţă în capela Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în faţa PS Petru Gherghel, a pr. rector Wilhelm Dancă, a preoţilor profesori şi a colegilor seminarişti.

Liturghia a început cu procesiunea solemnă din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" spre catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, la care au concelebrat 83 de preoţi. La celebrare au participat şi numeroase persoane consacrate, din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale diaconilor, precum şi mulţi credincioşi. La începutul celebrării, PS Petru Gherghel a adresat o scurtă rugăciune Maicii Domnului, după care i-a salutat pe toţi cei prezenţi la eveniment. După vestirea evangheliei, pr. rector i-a chemat pe nume pe candidaţi, dând mărturie personal, alături de profesorii din Seminar, despre faptul că au fost găsiţi vrednici.

În cadrul omiliei, episcopul a vorbit despre sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, accentuând rolul pe care l-a avut sfânta Fecioară, prin acel "da" pe care l-a spus îngerului Gabriel, devenind un model de curaj şi dăruire. Vorbind despre importanţa treptei diaconale, Excelenţa sa a evidenţiat rolul aparte al diaconului în cadrul Bisericii. Cei care primesc ordinul diaconatului lucrează mereu în colaborare cu păstorul diecezei şi cu ceilalţi preoţi, pentru a edifica poporul lui Dumnezeu. Prin vestirea cuvântului, prin administrarea unora dintre sacramente, prin celebrările la care vor lua parte, ei devin slujitori apropiaţi ai episcopului. La sfârşitul omiliei, Preasfinţitul i-a îndemnat pe cei şase tineri să aibă disponibilitate totală şi reînnoită faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, fără calcule inutile şi fără zgârcenie.

După omilie a urmat ritualul propriu-zis al consacrării întru diaconat prin rugăciunea de consacrare şi prin impunerea mâinilor episcopului. Celebrarea s-a încheiat cu procesiunea spre catedrala "Adormirea Maicii Domnului".

Noii diaconi, care vor activa în Dieceza de Iaşi, sunt: Iosif Bălteanu (Butea), Claudiu Cocuţ (Teţcani), Marius Enăşel (Bacău "Sfântul Nicolae"), Felician Hîrja (Hălăuceşti), Răzvan Mătăşel (Roman "Fericitul Ieremia Valahul") şi Iulian Roca (Bacău "Fericitul Ieremia Valahul").

În aceeaşi zi de 8 decembrie 2008, Ciprian Farcaş din Parohia Lespezi (Bacău) a fost consacrat diacon, în catedrala "San Zeno" din Pistoia (Italia), prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a Excelenţei sale Mons. Mansueto Bianchi, episcop de Pistoia.

În ziua de 13 decembrie 2008 a avut loc la Roma sfinţirea întru preoţie a tânărului Claudiu Ciobotariu, în cadrul ordinului iezuit, consacrator fiind PS Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Pr. Ciobotariu, originar din Satu Mare, a fost responsabil al bibliotecii Centrului Cultural "Xaverianum" din Iaşi.

Sebastian Vârgă, originar din Mirceşti (Iaşi), a fost consacrat diacon la 22 noiembrie 2008, de către PS Cornel Damian, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Cioplea (Bucureşti).

Gabriel Farţadi, din Parohia Faraoani (Bacău) a fost sfinţit diacon în catedrala "Santa Maria del Fiore" din Florenţa, duminică, 12 octombrie 2008, prin impunerea mâinilor ES Claudio Maniago, episcop auxiliar de Florenţa.