Cleştar de Crăciun
Cuvânt de origine maghiară şi sinonim al termenului "cristal", cleştarul transmite ideea de încleştare a gerului din timpul iernii, semn al neputinţei omului, îmbinată cu fragilitatea cristalelor ce compun albul zăpezii, aceasta din urmă transmiţând gânduri de puritate. Or toate acestea le regăsim în imaginea feerică a ceea ce înseamnă Crăciunul ca decor potrivit pentru marele eveniment din centrul celebrării creştine: întruparea divinului în uman. Dacă a fost sau nu a fost zăpadă la Betleem în noaptea cu totul specială a naşterii lui Isus, asta îi poate preocupa doar pe raţionaliştii incorigibili şi măcinaţi de obsesii. Ceea ce s-a conturat însă, de-a lungul secolelor, în sufletele orientate spre ieslea din centru, devenită ea însăşi obiect de referinţă, nu suportă nicidecum vreun gest ce ar putea fi considerat un fel de a da buzna în intimitatea creştinului cu tancul răscolitor al disecţiei de fir în patru.
Şi totuşi există atâtea încercări de sufocare a chiar esenţialului prin îngrămădirea a refulări de tot felul spre pruncul sub chipul căruia Cristos Domnul ni se lipeşte de inimă mai ceva (poate) decât în mod sacramental. E necesar, de aceea, să se iasă dintr-o astfel de încleştare şi să se tindă spre o puritate mult mai benefică decât cea trecătoare a zăpezii.
