Venirea Mântuitorului în lume este marcată de manifestări de bucurie: Ioan tresaltă de bucurie în sânul Elisabetei, Maria exaltă de bucurie, îngerii vestesc "o mare bucurie". Crăciunul este astfel sărbătoarea bucuriei vieţii, în toate manifestările sale, chiar dacă limitele nu lipsesc niciodată. De fapt, încă din primele momente ale vieţii pământeşti Cristos a experimentat tensiunea dintre dorinţe şi limite. Maria şi Iosif ar fi dorit ca fiul lor să se nască acasă, dar au trebuit să se găsească în călătorie; ar fi dorit să îi găsească o casă primitoare, dar a trebuit să se mulţumească cu un grajd; ar fi dorit un loc călduţ, dar au trebuit să accepte suflarea animalelor. Evanghelistul Ioan sintetizează foarte bine această situaţie: "A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit".
Pe parcursul anului pe care îl încheiem am reflectat asupra păcatelor capitale. Firul roşu care a traversat reflecţia din fiecare lună a fost dat de faptul că Isus Cristos spune fiecărei persoane că în loc să fie dominat de pornirile rele poate să le domine. Este o realitate nouă care îl face pe om să treacă de la deformarea sa, cauzată de păcat, la o existenţă autentică, dată de iubirea lui Dumnezeu. De aceea a venit Cristos în lume! De aceea sărbătorim Crăciunul!
Reflecţia asupra păcatelor şi a virtuţilor poate să ducă la o percepţie eronată a vieţii spirituale potrivit căreia credinţa creştină este plină de restricţii apăsătoare şi deci nu poate fi o religie a bucuriei. Nu uităm că limitele întâlnite de Isus la naştere (călătoria, grajdul, frigul, lipsa de ospitalitate etc.) nu l-au împiedicat să realizeze misiunea cu care a venit pe pământ. Încercăm, de aceea, să oferim răspunsuri la următoarele întrebări: De ce trăirea credinţei presupune şi restricţii care ne-ar limita libertatea? Putem spune că religia creştină este o religie a bucuriei?
Omul nu poate să crească pe deplin dacă nu învaţă să se confrunte cu limitele şi să îşi impună anumite norme. Mentalitatea potrivit căreia "totul trebuie să fie permis" este un imens izvor de frustrare ce poate duce la falimentul definitiv al persoanei. Nu putem să fim totul, nu putem face totul şi nu putem avea totul! Confruntarea dintre dorinţă şi limită caracterizează întreaga viaţă. Dacă dorinţa nu este canalizată cu ajutorul unor norme de viaţă, aceasta îşi va arăta repede umbrele. Pe de altă parte, dacă legile sunt interpretate ca o încătuşare atunci viaţa nu se poate manifesta în plinătatea ei. Cheia succesului stă în a îndrepta energia dorinţei prin "canalul" normelor spre realizarea personală deplină. Mai clar: legile, regulamentele, restricţiile (paradoxal!) mă pot ajuta să mă împlinesc! Papa Benedict al XVI-lea spunea: "Cele zece porunci nu sunt o greutate, ci indicatorul drumului către o viaţă reuşită. Cele zece porunci nu sunt un pachet de interdicţii, de "nu", ci în realitate prezintă o mare viziune de viaţă. Sunt un "da" spus lui Dumnezeu ce dă un sens existenţei...".
În modul acesta putem spune că necesitatea unei asceze pentru a ajunge la împlinirea proprie, aşa cum doreşte Dumnezeu, nu răpeşte credinţei un mare dar, care este bucuria. Papa Paul al VI-lea spunea: "Biserica nu este un cimitir, nu este un muzeu; este o grădină unde orice plantă găseşte o nouă primăvară... Creştinismul este bucurie, harul este bucurie, credinţa este bucurie, Cristos este bucurie: este bucuria lumii!" Sfinţii au înţeles bine acest lucru. "Bucuria este cea mai frumoasă creatură ieşită din mâinile lui Dumnezeu, după iubire", spunea sfântul Ioan Bosco. Iar sfântul Augustin afirma: "Pentru un creştin bucuria este o datorie". Maica Tereza de Calcutta specifica: "Bucuria noastră este modul cel mai bun pentru a predica creştinismul".
Vă doresc să trăiţi Crăciunul cu o adevărată bucurie, iar la încheierea acestui an să simţiţi că aveţi forţa de a transforma viaţa într-o existenţă autentică, după dorinţa lui Dumnezeu. Crăciun fericit! La mulţi ani!
