Solidaritatea credincioşilor
Rugăciuni speciale "pentru a implora de la Dumnezeu ocrotirea catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti şi oprirea nedreptăţilor" s-au făcut în toate bisericile din Dieceza de Iaşi de către credincioşi şi preoţi la Liturghiile din cursul zilei de duminică, 12 iulie, la îndemnul lansat de PS Petru Gherghel. Siguranţa şi integritatea catedralei bucureştene sunt ameninţate de complexul "Cathedral Plaza", construit ilegal în imediata apropiere.
Apelul la rugăciune, semnat de episcopul de Iaşi la 5 iulie, a fost adresat către toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii diecezei "ca să se asocieze la iniţiativele ÎPS Ioan Robu pentru salvarea catedralei, precum şi pentru apărarea şi conservarea tuturor monumentelor istorice".
În Arhidieceza de Bucureşti, catedrala "Sfântul Iosif" a fost singurul lăcaş de cult în care s-a celebrat Liturghia în acea duminică, restul bisericilor fiind închise ca protest faţă de indiferenţa autorităţilor privind distrugerea patrimoniului cultural naţional de către unii investitori imobiliari şi faţă de modul incalificabil de comportament al autorităţilor statului la adresa Bisericii Catolice şi a catedralei bucureştene.
Celebrarea a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, prezenţi fiind ÎPS Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, PS Cornel Damian, PS Aurel Percă şi peste 100 de preoţi.
"Avem ochi şi vedem că, în timp ce noi nu suntem ascultaţi, cei care urâţesc Bucureştiul sunt ajutaţi. Catedrala noastră este agresată atât fizic, cât şi moral: de când au început lucrările la colosul de lângă noi, credincioşilor le este tot mai mult teamă să vină la catedrală (...) Vom continua să apărăm această catedrală, cu toate mijloacele care ne stau la dispoziţie", a spus ÎPS Robu.
Slujba s-a încheiat cu discursul nunţiului apostolic: "Am venit aici în numele Sfântului Părinte să exprim solidaritatea şi sprijinul său, iar prezenţa mea este mărturia întregii Biserici Catolice. Biserica Catolică are în lume peste un miliard de credincioşi. De aceea, vă spun, nu sunteţi singuri în demersul vostru".
După încheierea Liturghiei, circa 6.000 de persoane au pornit într-un marş spre Palatul Victoria unde au depus o petiţie la Guvernul României. La protest a participat şi o delegaţie a Diecezei de Iaşi condusă de PS Aurel Percă.
Construcţia "Cathedral Plaza" are 75 m înălţime, cu 4 subsoluri şi 20 de nivele ce se află în execuţie la numai 8 m de zidurile catedralei "Sfântul Iosif". Proiectul a început în anul 1998 pentru o clădire de doar 17 m, dar ulterior a fost modificat. Începând cu anul 2001, Arhiepiscopia de Bucureşti a trimis numeroase scrisori şi a făcut diverse sesizări către organele în măsură să oprească această construcţie.
Patriarhia Română, prin comunicatul din 21 iulie, îşi exprimă solidaritatea cu Arhiepiscopia în problema catedralei şi exprimă "speranţa identificării unei soluţii prin care acest sfânt locaş (...) să nu fie în nici un fel afectat. Considerăm că nici un locaş de cult nu trebuie să fie agresat de construcţii noi care îi diminuează vizibilitatea şi îi pun în pericol siguranţa în caz de cutremur, incendiu sau avarie". Mesaje de sprijin au fost trimise şi din partea greco-catolicilor (circulara din 10 iulie a PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Blaj), dar şi din partea altor culte. Academia Română a transmis, la 9 iulie, o declaraţie "cu privire la dezvoltarea urbanistică a catedralei".
Într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei de Bucureşti, din 21 iulie, se precizează: "Cazul catedralei "Sfântul Iosif" a intrat şi în atenţia Comisiei Europene pentru monitorizarea Justiţiei din România", care a solicitat Arhiepiscopiei un raport cu privire la desfăşurarea acestui litigiu.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti îşi reconfirmă dorinţa de a continua lupta pe toate planurile pentru a salva de la distrugere catedrala "Sfântul Iosif".