Nu s-a jucat decât o dată de-a preotul, făcând un altăraş, cu lumânări, statui mai mititele, aşa cum auzise că fac alţi copii de vârsta lui, dar a fost un fiasco, nu s-a distrat deloc şi s-a simţit ridicol. Nu prea avea poftă de carte, deşi era în clasa a doua. Într-o zi a lipsit de la şcoală numai ca să întâlnească fata de care-i plăcea şi să-i dea cele două flori pe care a avut timp să le rupă, fără să fie văzut, de lângă monumentul sfântului Anton din colţul străzii. I le-a dat fără să-i spună ceva, stingher. Apoi...
Oare câţi ani avea Claudiu când le-a spus alor săi şi prietenilor că vrea să fie preot? De atunci auzea mereu vorba: "Calcă a preot!". Pe ceilalţi doi seminarişti din sat, mai mari decât el, mulţi îi priveau suspect şi spuneau: "Ăştia nu calcă a preot!". Dar există vreo icoană a preotului, vreun model universal valabil?
În sătucul dintre dealuri vestea despre Claudiu s-a răspândit cu repeziciune. Se privea în oglindă: "Preot..., preot... oare trebuie să stau cu capul într-o parte? Trebuie să-mi schimb cărarea părului sau doar să mă mai tund?". A trecut în revistă amintirea tuturor preoţilor pe care-i ştia. Oricum, nu voia să fie ca actualul paroh care tuna şi fulgera împotriva discotecilor, folosind cu pricepere şi nu în sens metaforic citate din Scriptură: "Pui de vipere", "morminte văruite" etc. dar cu toate acestea ţinea foarte mult la credincioşii din parohie.
Îşi amintea de năzbâtiile pe care le făcuse cu fratele său mai mare, care acum e avocat. Cum au mâncat carne de pui într-o marţi (de obicei mâncau numai duminica) pentru că omorâseră cu un leaţ un pui de găină. Sau, altădată, au prins un motănel pe care l-au spălat, apoi l-au pus la uscat prinzându-i urechile cu cârligele de rufe... Cu siguranţă că acestea nu prea erau semne ale vocaţiei la preoţie.
Două lucruri decisive aveau să-i schimbe viaţa: întâlnirea cu un mare preot şi moartea unui prieten la inundaţiile care au fost în toată ţara.
Zece ani de seminar şi 25 de preoţie l-au pus în faţa aceleiaşi probleme: "Cine spune lumea că este preotul?". Contemporanii lui Isus spuneau atâtea despre el. Lumea greu ajunge să-l cunoască pe preot, sau poate numai în unele aspecte secundare, care se nasc din imaginea sa umană, adesea deformate de alte imagini. Se merge de la o părere îngerească la una de dispreţ uneori. Dar puţini îl cunosc. Trebuie să vorbeşti cu el, probleme personale sau generale, să glumeşti, să mănânci cu el. Confesionalul, sacristia nu sunt suficiente pentru a-l cunoaşte.
Majoritatea oamenilor îşi fac o imagine ideologică despre preot: preotul-constructor, preotul care nu înţelege lumea pentru că nu e căsătorit, preotul-avar, preotul-ignorant, preotul-lumesc, preotul-politician, preotul-devoţiuni. Neîncredere, ironie, ignoranţă, dispreţ sau idolatrie stau la baza ideii de preot la multă lume. Sunt prejudecăţi.
Preotul este omul cu picioarele pe pământ şi inima în cer.
Iubiţi-l pe preot, dar nu cu o iubire sacră, adică formală sau superstiţioasă, ci cu o iubire din inimă, din cunoaştere, din simpatie şi înţelegere. O iubire care nu închide ochii la mizeriile sale sau se umflă pentru virtuţile sale, ci evaluează şi înţelege. O iubire care ştie să vadă în preot omul care merge pe pământ, dar merge şi-i face şi pe alţii să meargă spre cer.
Preotul: un om care are multe de spus contemporanilor săi.
Pagină realizată de pr. Cristinel Fodor
