- Liliana Adam (Luizi-Călugăra). Ne bucură faptul că după o experienţă nu tocmai plăcută în străinătate aţi revenit în ţară şi ne-aţi împărtăşit câteva dintre impresiile dv. atunci când vă aflaţi pe meleaguri străine, departe de cei dragi. Nu v-a fost uşor şi ceea ce v-a marcat cel mai mult a fost, cu siguranţă, îndepărtarea de Dumnezeu, sau impresia că el v-ar fi părăsit. Suntem convinşi că această tristă experienţă v-a ajutat să vă maturizaţi şi să vă daţi seama de forţa dv. lăuntrică, de libertatea de a alege pe care Dumnezeu a lăsat-o fiecăruia dintre noi. El nu ne impune să-l urmăm, dar vrea ca noi să ştim că indiferent unde ne vom afla, în ce colţ îndepărtat al lumii ne va purta paşii, el merge alături de noi numai dacă noi îl chemăm, dacă-i dorim prezenţa, dacă avem deplină încredere în el şi ne abandonăm lui cu toată fiinţa noastră. Este ceea ce, poate, dv., fie şi pentru o clipă, aţi uitat. Faptul că până la urmă aţi rezistat tentaţiilor care v-au întâmpinat acolo, păstrându-vă credinţa, dovedeşte că nu aţi fost singură şi că Dumnezeu v-a auzit rugăciunea mută chiar şi atunci când spuneţi că simţeaţi cum vă îndepărtaţi de el. V-a auzit glasul mut al disperării şi v-a ajutat să fiţi, în final, o învingătoare. Să rămânem uniţi în rugăciune şi să nu-i uităm niciodată pe fraţii noştri care, departe de ţară şi de cei dragi, pot uşor să devină sclavii unei vieţi fără Dumnezeu.

- Gabriela G. (Hălăuceşti). Vă mulţumim pentru articolul şi pentru versurile trimise din care redăm câteva strofe: "Privesc pe Isus pe drumul ruşinii umilit... / Dar, Doamne, sclavul păcatului sunt eu. / Drumul acesta e al meu... / De ce nu sunt eu pedepsit? / Îmbălsămat în propriul sânge, / Sub goana bicelor păgâne, / Tu pătimeşti, Doamne, sub cruce / Pedeapsa ce pe drept mi se cuvine!"

- A.I. (Bacău). "Vă deranjez în legătură cu o "problemă": eu sunt ortodoxă şi urmează să mă căsătoresc cu un băiat care este botezat în biserica romano-catolică şi aş dori să îmi schimb religia ca să fim amândoi romano-catolici, însă nu ştiu ce trebuie să fac pentru acest lucru şi dacă voi avea nevoie, de la parohia ortodoxă la care am fost botezată eu, de un certificat de botez. În caz că mă pot boteza în ce constă ritualul? Vă mulţumesc!".

Dacă sunteţi botezată nu mai trebuie să vă botezaţi. Trebuie să aduceţi de la parohia în care aţi fost botezată o adeverinţă din care să rezulte acest fapt şi că nu aţi mai fost căsătorită. În caz că nu puteţi să aduceţi un asemenea document trebuie să veniţi cu martori (naşii de la botez, părinţii, fraţii mai mari etc.) care să dea mărturie despre dv. Va trebui apoi, împreună cu logodnicul, să vă înscrieţi la biroul parohial unde veţi face căsătoria sau unde vă vine mai aproape pentru a începe pregătirea pentru căsătorie. Dincolo de toate acestea trebuie să vă asiguraţi şi să vă cercetaţi cu privire la convingerile dv., la relaţia pe care o aveţi cu Domnul. Dacă Dumnezeu nu este în inima noastră şi dacă n-am luat decizia să mergem pe urmele lui degeaba ne schimbăm religia. Dacă veţi mai avea întrebări nu ezitaţi să ne scrieţi. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!

- Antonia Ştefania Georgescu (Moineşti). Vă mulţumim pentru urările frumoase adresate şi pentru rugăciunile pe care le faceţi cu consecvenţă pentru noi. Vă dorim şi noi un timp pascal plin de haruri, de bucurii, sănătate şi pace interioară. Redăm un fragment din paginile pe care ni le-aţi trimis spre publicare: "Cristos a înviat! E ziua învierii, este Paştele, cea mai mare sărbătoare a neamului omenesc creştin... să ne bucurăm, să ne luminăm cu lumina lui Cristos, (...) să ne îmbrăţişăm, să ne iertăm unii pe alţii pentru ca Mântuitorul nostru să învie din nou în sufletele noastre, în viaţa noastră, spre gloria şi mărirea numelui său, spre binele nostru şi al Bisericii, pentru pacea ţării noastre şi a lumii întregi. Astăzi sărbătorim adevărul şi forţa invincibilă. Isus este principele vieţii. El a învins moartea, sparge zăvorul iadului, deschide minunatele uşi ale raiului, învinge diavolul, prăbuşeşte piatra mare de la uşa mormântului. Acesta este misterul pascal, care nu este o simplă teorie, ci adeverirea celor spuse de el, a înviat după cum a spus, promisiunea tuturor promisiunilor sfinte, proba dumnezeiască, pecetea învăţăturii sale. Mântuitorul cel înviat ne umple inimile noastre, cu pacea şi bucuria sa pascală. Sărbătorind învierea lui Cristos, sărbătorim şi învierea noastră, sărbătoarea speranţei şi a bucuriei. Să-l rugăm pe Isus cel biruitor al păcatului şi al morţii să ne facă parte din plin de bucuria, speranţa şi lumina învierii!".

- Alexandra Morogan (Bacău). Vă mulţumim pentru versurile trimise. Din păcate, din cauza spaţiului restrâns al revistei nu vă putem publica poezia în paginile revistei. Vă dorim numai bucurii şi împliniri în viaţă!

- B.A. (Bucureşti). Despre vizita Sfântului Părinte în Africa bănuim că aţi citit în numărul trecut şi în acest număr al revistei. Benedict al XVI-lea nu este primul papă care a mers în Africa. Este cea de-a XVIII-a vizită a unui papă în acest continent. Şirul de călătorii pontificale a început în anul 1969 (31 iulie - 2 august), când papa Paul al VI-lea a mers în Uganda. Ioan Paul al II-lea a făcut 16 vizite în Africa; între anii 1980 şi 2000 a fost în 42 dintre cele 53 de ţări africane. Călătoria lui Benedict al XVI-lea a fost prilejuită de publicarea şi încredinţarea documentului "Instrumentum laboris", textul de lucru pentru Cea de-a II-a Adunare specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor care se va desfăşura în perioada 4-25 octombrie în Vatican cu tema: "Biserica în Africa în slujba reconcilierii, dreptăţii şi păcii. - Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13.15). Cu privire la întrebarea pe care ne-aţi adresat-o vă răspundem cu cuvintele Sfântului Părinte din recenta vizită în Africa: "Se poate obiecta: "De ce nu îi lăsăm în pace? Ei au adevărul lor; şi noi, al nostru. Să încercăm să convieţuim în mod paşnic, lăsând pe fiecare aşa cum este, ca să realizeze în cel mai bun mod propria autenticitate". Dacă noi suntem însă convinşi şi am trăit experienţa că fără Cristos viaţa este incompletă, îi lipseşte o realitate - chiar realitatea fundamentală -, trebuie să fim convinşi şi de faptul că nu facem nici o nedreptate nimănui dacă i-l prezentăm pe Cristos şi îi dăm posibilitatea de a găsi, în acest fel, şi adevărata sa autenticitate, bucuria de a fi aflat viaţa. Dimpotrivă, trebuie să o facem, este obligaţia noastră de a oferi tuturor această posibilitate de a ajunge la viaţa veşnică... Domnul face din noi prietenii săi, se încredinţează nouă, ne încredinţează trupul său în Euharistie, ne încredinţează Biserica sa. Şi atunci trebuie să fim cu adevărat prietenii săi, să avem aceeaşi simţire cu el, să voim ceea ce vrea el şi să nu voim ceea ce el nu doreşte... Să îmbrăţişăm voinţa lui, aşa cum a făcut sfântul Paul: "Căci dacă vestesc evanghelia... este o datorie a mea. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!"".

- Ioan Cojan (Traian, NŢ) "Doresc să vin numai cu o singură întrebare: întrucât nu pot să înţeleg de ce la mărturisirea credinţei (Crezul) se spune că Isus s-a răstignit şi s-a îngropat şi nu se spune că a fost răstignit şi a fost îngropat?".

În tot Crezul întâlnim acelaşi mod şi acelaşi timp folosite ca o dovadă a participării voite a lui Isus la planul divin: "s-a născut", "s-a coborât din ceruri", "s-a întrupat", "s-a făcut om"... Noi, creştinii, ştim care era planul lui Dumnezeu Tatăl atunci când ni l-a trimis pe Fiul său pe pământ. Isus s-a supus voinţei Tatălui şi a acceptat să participe la acest plan divin. El şi-a acceptat destinul de om, supunându-se pe deplin voinţei lui Dumnezeu, consimţind astfel la răstignirea şi moartea pe cruce şi ulterior la îngroparea lui. Aşadar, aceste cuvinte "s-a răstignit" şi "s-a îngropat" nu vor decât să accentueze consimţământul lui Isus la planul lui Dumnezeu. Fără această consimţire, Isus nu ar fi fost răstignit şi nici îngropat de călăii săi. S-a răstignit, deci a acceptat să fie răstignit pentru noi, preluând păcatele noastre şi purtându-ne pe toţi pe drumul mântuirii veşnice. A acceptat să devină el însuşi jertfă, cu smerenie faţă de Dumnezeu Tatăl şi cu iubire faţă de noi. El s-a lăsat de bună voie învins prin moartea pe cruce, ca la rându-i să-l învingă pe diavol, scăpând lumea de stăpânirea lui. În Scrisoarea către Evrei ni se spune că prin sângele său vărsat pe cruce Isus Cristos "s-a adus lui Dumnezeu pe sine jertfă fără de prihană, curăţind cugetul nostru de faptele cele moarte ca să slujiţi Dumnezeului celui viu". Crucea devine altarul unde se săvârşeşte marea jertfă, pentru ca noi, cei păcătoşi, să trăim bucuria propriei noastre învieri.