"Iubirea creşte prin iubire"

Tuturor cititorilor pace şi bucurie de la Domnul!

În enciclica Deus caritas est, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, vorbind despre iubire, afirmă că "iubirea creşte prin iubire" şi continuă: "Sfinţii - să ne gândim, de exemplu, la fericita Tereza de Calcutta - au luat din întâlnirea cu Domnul, în Euharistie, puterea lor de a-l iubi pe aproapele într-un fel mereu proaspăt şi, în mod reciproc, această întâlnire a devenit realistă şi profundă tocmai datorită faptului că i-au slujit pe ceilalţi. Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui sunt inseparabile, sunt o singură poruncă. Dar ambele trăiesc din iubirea prevenitoare a lui Dumnezeu care ne-a iubit mai întâi" (I,18).

Avem şi noi ocazia, anul acesta, de a o comemora pe slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, o tânără creştină a diecezei noastre care a trăit în timpuri recente (1935-1958), şi care nu numai că a experimentat în viaţa ei iubirea lui Dumnezeu, ci a şi ştiut s-o pună în practică, iubindu-i pe Dumnezeu şi pe aproapele, ajungând până la jertfa supremă a vieţii datorită acestei iubiri. În ziua de 24 august 1958, în timp ce se întorcea de la celebrarea sfintei Liturghii din Parohia Hălăuceşti, la care s-a acordat sacramentul Mirului, a fost atacată mişeleşte de un tânăr care a încercat să-i fure darul curăţiei, lucru pe care nu l-a reuşit datorită curajului şi credinţei, care au făcut-o să se opună cu toate puterile intenţiei necurate a agresorului. A plătit curajul ei murind răpusă în urma celor mai bine de 42 de lovituri de cuţit. Unii ar putea spune că jertfa acestei tinere a fost inutilă, noi însă afirmăm că a fost şi este deosebit de rodnică pentru Biserica Universală şi, mai ales, pentru dieceza noastră. Rodnică pentru că, prin moartea ei martirică, ea s-a adăugat atâtor alţi martiri ai aceloraşi vremuri, care, la rândul lor, au ştiut să dea mărturie despre credinţă şi iubire. Merită să-l amintim aici pe Preasfinţitul episcop dr. Anton Durcovici.

Într-adevăr, "iubirea creşte prin iubire" şi în mijlocul poporului nostru, pentru că slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal a ştiut să iubească fără măsură, şi pentru că această iubire nu a încetat să crească şi să se răspândească în cei 50 de ani care s-au scurs de la moartea ei, o iubire care atrage sute de pelerini la mormântul ei pentru a cere mijlocire şi tărie în mijlocul primejdiilor pe care le întâmpină pe calea credinţei.

"Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă" (Mt 5,15), spune Mântuitorul. Jertfa vieţii slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal nu poate fi nici ea ascunsă, mai ales în timpul şi societatea în care trăim, când tinerele şi tinerii nu mai sunt ajutaţi să preţuiască darul curăţiei, când totul devine relativ în viaţa credincioşilor, când valorile tind să fie înlocuite cu pseudovalori.

În ziua de 24 august vom comemora, împreună cu întreaga dieceză, cei 50 de ani de la trecerea în veşnicie a slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, ocazie cu care vom avea posibilitatea să ne întărim în credinţă, să cerem mijlocirea acestei tinere şi să ne rugăm, mai ales pentru tinerii şi tinerele noastre, ca să preţuiască darul neasemuit al curăţiei, "poarta binecuvântată a cerului". De asemenea, ne vom ruga ca Domnul să o învrednicească de aureola sfinţeniei şi de cinstea altarelor.

În acest sens, în ziua de 24 august, la ora 11.00, se va celebra o sfântă Liturghie solemnă în biserica Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporeşti, urmând ca, în după-amiaza aceleiaşi zile, să se meargă în procesiune la mormântul ei din cimitirul satului şi la locul stropit de sângele acestei slujitoare a lui Dumnezeu.

Încrezători în lucrarea iubirii lui Dumnezeu printre oamenii timpului nostru, având siguranţa ocrotirii şi încurajării pe acest drum din partea sfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor noştri protectori, ne exprimăm bucuria unei speranţe ca toate procedurile în procesul de beatificare a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica, să înainteze cât mai repede, iar exemplul şi mijlocirea ei să umple inimile tinerilor noştri de stimă şi preţuire faţă de valorile frumuseţii credinţei, a iubirii şi a curăţiei.

Ne bucurăm că figura ei luminoasă şi curajoasă trezeşte multă admiraţie şi atrage lumea spre Dumnezeu, lume care are nevoie de astfel de acte de curaj şi mărturie de credinţă.

În pelerinajul nostru spre Lourdes, pentru celebrarea celor 150 de ani de la apariţiile sfintei Fecioare în grota Massabielle, vom avea un gând special de comuniune şi rugăciune cu cei care, la 50 de ani de la chemarea ei la ceruri, se vor afla în biserica din Nisiporeşti şi o vor comemora cu vie afecţiune şi bucurie sufletească pe slujitoarea Domnului Veronica Antal. Recomandăm cu bucurie rugăciunea propusă de noi pentru obţinerea darului recunoaşterii sfinţeniei sale: "Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi te lăudăm şi îţi mulţumim pentru că ai dat slujitoarei tale Veronica Antal tăria de a-şi păstra curăţia cu preţul vărsării sângelui, devenind un exemplu de trăire autentică a credinţei. Cu multă bucurie, ea şi-a oferit viaţa slujirii lui Isus prin votul de curăţie şi prin rugăciune continuă a căutat să aibă mereu candela aprinsă pentru a întâmpina pe mirele său divin.

Te rugăm, Părinte veşnic, să învredniceşti pe Veronica, slujitoarea ta, cu aureola sfinţeniei pentru a deveni o adevărată pildă vie de tărie creştină şi a susţine tinerii şi tinerele noastre pe drumul desăvârşirii şi al fericirii adevărate. Prin Cristos Domnul nostru. Amin".

Cu îmbrăţişarea şi binecuvântarea noastră arhierească.

Iaşi, 15 august 2008

Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi

* * *

Veronica Antal (1935-1958) s-a născut în Nisiporeşti (com. Boteşti), la 7 decembrie 1935, din părinţii Gheorghe şi Eva. Botezul l-a primit în biserica parohială din Hălăuceşti la 8 decembrie 1935. A urmat cursurile şcolii primare din localitate. După vârsta de 16 ani a vrut să intre în mănăstire pentru a-şi consacra viaţa Domnului. Se trezea în fiecare dimineaţă la ora 4.00 şi mergea pe jos circa 8 km până la Hălăuceşti pentru a participa la Liturghie şi a se împărtăşi. Iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita des. Îi învăţa pe copii rugăciunile şi-i ajuta la pregătirea lor catehetică. Îşi alimenta viaţa spirituală cu citirea cărţilor sfinte şi deseori, în faţa prietenelor ei, îşi manifesta dorul după cer. "Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii: Isus este al meu, iar eu sunt a lui Isus". Sunt puţinele cuvinte rămase în scris de la ea. În după-amiaza zilei de 24 august 1958, în timp ce se întorcea de la Hălăuceşti, în mijlocul câmpului, a fost atacată de un tânăr care voia să-i păteze viaţa feciorelnică. Pentru că nu i-a cedat, a ucis-o cu 42 de lovituri de cuţit. A fost găsită a doua zi de nişte săteni care mergeau la câmp: era cu faţa în jos, fără suflare şi plină de sânge, cu Rozariul strâns în palma mâinii drepte şi cu o cruce pe spate făcută din strujeni de porumb.