O dată la două luni aveţi posibilitatea de a câştiga o carte. Trebuie doar să răspundeţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: [email protected] răspunsul, adresa dv. completă şi, eventual, numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 octombrie. Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna noiembrie.
Întrebarea
Care a fost destinaţia celei de-a noua călătorii apostolice a papei Benedict al XVI-lea şi în ce perioadă s-a desfăşurat?
Cartea
9 argumente creştine împotriva codului lui da Vinci
Ed. "Presa Bună", 2006, 218 p., 3,5 lei
Această carte este o demitizare a celor mai importante idei din controversata carte "Codul lui da Vinci", scrisă de Dan Brown, idei care creează o imagine defavorabilă asupra creştinismului şi asupra lui Isus Cristos.
Câştigătorii din luna iulie
Au fost primite şase răspunsuri corecte şi patru răspunsuri greşite. În urma tragerii la sorţi, au câştigat: Maricica Mihoc (Rotunda) şi Elena Luca (Piatra Neamţ), care vor primi cartea "Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu".