Pr. Petru Dâncă, OFMConv., cel mai în vârstă preot din dieceză, a trecut la cele veşnice la Hălăuceşti joi, 21 august. S-a născut la 11 ianuarie 1916 la Pildeşti, jud. Neamţ. A absolvit Şcoala Primară de cinci clase în anul 1929 la Pildeşti, Şcoala de Cantori în anul 1934 la Hălăuceşti şi Institutul Teologic din Luizi-Călugăra în anul 1941. A fost sfinţit preot la 11 mai 1941 de ep. Mihai Robu. A activat ca vicar la Luizi-Călugăra (11 mai 1941 - 29 septembrie 1943), paroh la Dicăneşti - Bihor (29 septembrie 1943 - 24 decembrie 1944), Faraoani (24 decembrie 1944 - 12 noiembrie 1946), vicar la Oradea, Sanislău şi Bilbor (12 noiembrie 1946 - 15 octombrie 1948). Între anii 1949 şi 1955 a fost deţinut. La 13 martie 1949, împreună cu alţi preoţi care erau la Faraoani, a fost ridicat de Securitate sub învinuirea: "reacţionar la securitatea statului". A fost condamnat la şase ani de închisoare pentru ataşarea faţă de Biserică, fiind închis la Canal, Gherla şi Baia Mare. A fost vicar la Luizi-Călugăra, Galaţi, Gherăeşti (11 martie 1955 - 1 iulie 1956), paroh la Iugani (1 iulie 1956 - 4 decembrie 1956), Pustiana (4 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1959), vicar la Bucureşti "Sfântul Iosif" (1 ianuarie 1959 - 16 decembrie 1961). A fost deţinut între anii 1961 şi 1964, apoi a fost vicar la Cleja (8 august 1964 - 1 decembrie 1972), paroh la Poiana (1 decembrie 1972 - 1 decembrie 1978), Cleja (1 decembrie 1978 - 1 august 1982). La 1 ianuarie 1985 s-a pensionat. Apoi a ajutat în pastoraţia din parohiile Slănic Moldova şi Vatra Dornei. Începând cu 5 februarie 1991 a lucrat în Parohia Hălăuceşti. Înmormântarea a avut loc la Pildeşti sâmbătă, 23 august, Liturghia fiind prezidată de ÎPS Ioan Robu. Să se odihnească în pace!