Anuarul pontifical 2008, publicat la Roma şi prezentat Sfântului Părinte la 29 februarie, prin cele 2.511 pagini de date pe care le conţine, este un instrument indispensabil în cunoaşterea organismelor şi structurii Bisericii. De asemenea, este mijlocul cel mai rapid pentru Biserică de a se cunoaşte pe sine însăşi în universalitatea ei.

Coordonatorul anuarului este Mons. Vittorio Formenti, ajutat de un mic grup de colaboratori.

Pentru prima dată - scrie Anuarul pontifical 2008 - catolicii au cedat prima poziţie musulmanilor în lume (17,4% împotriva 19,2%, conform datelor care se referă la anul 2006), însă toţi creştinii - catolici, ortodocşi, anglicani, protestanţi - ajung la 33% din populaţia mondială. Numărul catolicilor creşte mai ales în America Latină. Pe continentul american, sunt cei mai mulţi catolici: 49,8%. În prezent există 1.130.000.000 de catolici.

În rândul surorilor se observă o scădere efectivă, mai puţin accentuată decât a fost între anii 1970 şi 2000. Congregaţiile tind să le specializeze pe surori: dispare figura surorii portărese şi cea a surorii de la bucătărie şi apar surorile cu diplome, care participă la concursuri publice, devin medici, ba chiar medici primari în spitale. Seara se retrag în conventul lor şi duc o viaţă comunitară.

În schimb, din anul 2000 sunt în creştere vocaţiile sacerdotale. În anii '60 seminariştii din ciclul filozofic şi teologic erau circa 69.000; ultima statistică vorbeşte despre 125.000 de seminarişti. Dieceza care a înregistrat cel mai mare număr de vocaţii în anul 2006 este cea din Guadalajara, în Mexic, cu două seminarii arhipline. Ţările cu cele mai puţine vocaţii sunt: Franţa, Olanda şi Belgia. Este pentru prima dată când se înregistrează în lume o creştere substanţială a vocaţiilor şi a hirotonirilor sacerdotale, spune Mons. Formenti.

Pe lângă cei 23 de cardinali nou creaţi la 24 noiembrie 2007 de papa Benedict al XVI-lea, o noutate pentru Biserică este că numărul preoţilor a crescut cu 700 de unităţi. Primul salt activ era din anul 1998 şi era de 18 unităţi. În anul 2000 s-a trecut la 400 şi încet-încet s-a ajuns la cele 700 de astăzi. Saltul activ este datorat mai ales Asiei (Filipine, India, Coreea, Vietnam, Japonia). Apoi, Africa este o mare resursă pentru Biserică precum şi America Latină.

Astăzi se asistă la declinul unor congregaţii, dar se nasc imediat altele, cu alte carisme capabile să răspundă la noile nevoi care apar pe scena lumii.