Luna octombrie este în mod tradiţional o lună misionară. Biserica în sine este misionară şi orice creştin, deci şi fiecare tânăr în parte, trebuie să fie misionar! Ce înseamnă acest lucru?
Între Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh există o comuniune perfectă. Această viaţă de comuniune Sfânta Treime o revarsă în exteriorul ei prin creaţie şi, mai ales, prin creaţia omului căruia Dumnezeu îi împărtăşeşte comuniunea. Deoarece omul este destinatarul acestei iubiri a lui Dumnezeu, el nu a fost lăsat pradă păcatului. Cristos este "trimisul" Tatălui, i-a fost încredinţată misiunea de a-l mântui pe om. Misiunea, Cristos a transmis-o Bisericii, care este chemată să o continue ducând mai departe "vestea cea bună", conducându-i pe toţi la Cristos. În felul acesta spunem că Biserica este misionară!
Orice creştin trebuie să fie misionar. Creştinul are datoria de a colabora la misiunea lui Cristos de mântuire a tuturor oamenilor. Cristos nu are nevoie de admiratori, ci de discipoli; nu aşteaptă să fie lăudat, ci să fie urmat! A fi misionar înseamnă în primul rând a mărturisi propria credinţă. În orice loc şi în orice context trebuie să se observe că suntem discipoli ai lui Cristos: după cum vorbim, după cum gândim, după cum acţionăm. Misiunea constă tocmai în a-i ajuta pe alţii să descopere că viaţa adevărată trebuie să fie orientată spre Cristos şi că el trebuie să fie centrul vieţii şi, apoi, a trăi în aşa fel încât această misiune să se realizeze în primul rând în viaţa noastră. Asta înseamnă a fi cu adevărat creştini! Din păcate, se întâmplă de multe ori ca trăirea creştină să fie ca anumite diete: începem să punem în practică de... mâine! În schimb, Cristos aşteaptă, aici şi acum, nu atât să îl arătam altora, ci să îl "iradiem" prin felul nostru de a trăi.
A fi misionar înseamnă a da sens existenţei. Dacă Dumnezeu încredinţează o misiune fiecăruia în parte, înseamnă că existenţa proprie nu poate să găsească împlinirea decât atunci când răspunde acestei chemări. Dumnezeu când iubeşte cheamă, omul când se lasă iubit răspunde! A lua în serios misiunea încredinţată de Dumnezeu înseamnă a lua în serios propria viaţă, cu tot ceea ce este în ea, deoarece viaţa este dar şi misiune. Tot ceea ce am primit este un dar din partea lui Dumnezeu şi nimic din ceea ce avem nu este doar pentru noi. În modul acesta orice creştin, mai ales orice tânăr, descoperă că viaţa proprie nu este întâmplătoare, că are un sens profund, că poate să fie de folos altora, că poate să facă mult bine. De aceea nu mai poate fi loc de nemulţumire, neîncredere, disperare, tristeţe etc.
Un exemplu elocvent al felului cum tinerii ştiu să îşi asume, într-un mod special, propria misiune este dat de cei trei tineri din dieceza noastră care urmează să plece în Kenya tocmai pentru o experienţă misionară alături de preoţii misionari din dieceză care sunt de mult timp acolo. Este o alegere deosebită şi curajoasă şi, fără îndoială, va da mult rod, dar nu este unica! Fiecare tânăr trebuie să fie misionar în orice moment şi oriunde ar fi.
Raoul Follereau, apostolul bolnavilor de lepră, spunea: "Deveniţi cineva pentru a face ceva. Construiţi fericirea altora. Viitorul va avea chipul vostru. Lumea devine inumană: fiţi oameni!". A fi misionar înseamnă a fi om cu adevărat, a fi creştin cu adevărat, a fi apostol cu adevărat! Nu doar admirator al lui Cristos, ci apostol al său! Iar cine nu este apostol este... apostat!