Noi mesaje
Adevăraţii discipoli ai lui Cristos se recunosc după iubirea reciprocă şi primirea faţă de toţi, scrie Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Cea de-a 95-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (18 ianuarie 2009), centrat pe tema: "Sfântul Paul migrant, apostol al neamurilor". Textul a fost prezentat la 3 septembrie de card. Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, care a confirmat "proiectul unei enciclice sociale", exprimându-şi speranţa ca papa Benedict al XVI-lea să o poată publica până la sfârşitul anului.
"Noi tehnologii, noi relaţii. Pentru o cultură a respectului, dialogului şi prieteniei" este tema Celei de-a 43-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (31 mai 2009). Tema a fost prezentată la 29 septembrie, de Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, care a precizat că mesajul va fi difuzat, ca de obicei, la 24 ianuarie 2009, în sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales, patronul presei catolice.

Părinţi beatificaţi
Ludovic Martin şi Zelia Guérin, părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus, au fost declaraţi fericiţi duminică, 19 octombrie, în bazilica din Lisieux. Formula de beatificare a fost pronunţată de card. José Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor. Viaţa lor a reprezentat un model de sfinţenie cotidiană, un adevărat exemplu de "Biserică domestică". Tereza a fost ultimul dintre cei nouă copii ai soţilor Ludovic Martin, ceasornicar-bijutier în orăşelul Alençon, şi Zelia Guérin, lucrătoare într-un atelier de dantele, care s-au căsătorit când el avea 35 de ani, iar ea 27 de ani. Zelia a murit la 28 august 1877, iar Ludovic la 29 iulie 1894.

Preot ucis
John Mark Ikpiki, un proeminent preot catolic, în vârstă de 43 de ani, a fost ucis la 1 septembrie de nişte jefuitori înarmaţi Atacatorii l-au împuşcat şi i-au furat maşina, care ulterior a fost abandonată. Pr. Ikpiki, din Dieceza de Warri (Nigeria), a fost predicator, educator, psiholog şi comunicator. A scris peste 10 cărţi şi a susţinut exerciţii spirituale şi seminarii pentru tineri. A făcut studii la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. A fost capelan diecezan şi director cu comunicaţiile. S-a ocupat de publicaţia diecezană "Mesagerul păcii".

A murit sr. Emmanuelle
În oraşul Callian din sudul Franţei a murit, la 20 octombrie, sora Emmanuelle, cunoscută şi sub numele de Maica Tereza franceză, cu o lună înainte de a împlini 100 de ani. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă activităţilor de caritate desfăşurate în suburbiile capitalei Egiptului, Cairo, concentrându-se pe educaţia şi îngrijirea medicală a copiilor. S-a născut la 16 noiembrie 1908, la Bruxelles, în Belgia, într-o familie bogată. S-a călugărit la vârsta de 22 de ani, intrând în Congregaţia "Notre Dame de Sion" şi renunţând la numele de botez (Madeleine Cinquin). A devenit cunoscută lumii mai ales în ultimii 20 de ani, petrecuţi în Egipt. La vârsta de 63 de ani, sora Emmanuelle a ales să se mute într-una dintre cele mai sărăcăcioase suburbii ale capitalei egiptene, locuind alături de familii care trăiau din ceea ce găseau mai de soi prin gunoaie.

Pastoraţia universitară
Întâlnirea europeană a delegaţilor naţionali pentru pastoraţia universitară s-a desfăşurat în perioada 26-28 septembrie la Snagov. Au fost prezenţi 55 de delegaţi naţionali şi reprezentanţi ai diferitelor asociaţii şi mişcări din ţările europene. Lucrările de la Bucureşti au contribuit la pregătirea Întâlnirii europene a studenţilor universitari de la Roma ce se va desfăşura între 27 iulie şi 2 august 2009 cu tema: "Noi ucenici de la Emaus. Fiind creştini în Universitate". Între timp va fi Jubileul Paulin al Universitarilor, cu ocazia Celei de-a VII-a Zile Europene a Universitarilor din 14 martie 2009.

Adunare CRSM
"Viaţa consacrată - mărturie de comuniune şi colaborare pentru Biserica şi societatea de azi - rolul superioarei" a fost tema prezentată de sr. Hanni Rolfes, MSC, la Cea de-a XIX-a Adunare Generală a Conferinţei Române a Superioarelor Majore (CRSM), care a avut loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie la Cluj-Napoca. Motoul a fost: "Ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi" (1Pt 4,8). Au participat superioarele majore sau delegatele lor din 44 de congregaţii feminine din România, fiind prezenţi şi PS Florentin Crihălmeanu, responsabil cu viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, şi PS György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba-Iulia.