Papa în SUA
Vaticanul a confirmat planurile pentru o vizită papală în Statele Unite, ce va cuprinde opriri în Washington şi New York, în perioada 15-21 aprilie. Planurile papei de a vizita SUA s-au conturat după o invitaţie primită de a se adresa Naţiunilor Unite la sediul din New York, unde va vorbi la 18 aprilie. La Washington îl va întâlni pe preşedintele George W. Bush, la Casa Albă, la 16 aprilie. În ziua următoare, va vizita Universitatea Catolică şi Centrul Cultural "Papa Ioan Paul al II-lea". La 20 aprilie va fi la "nivelul zero" (locul unde Turnurile Gemene se înălţau înainte să fie distruse de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001). Programul include şi Liturghii pe diferite stadioane din localităţile vizitate.

Zi europeană
În aula "Paul al VI-lea" din Vatican, papa Benedict al XVI-lea va prezida, la 1 martie, privegherea mariană cu recitarea Rozariului, pentru Cea de-a VI-a Zi Europeană a Studenţilor Universitari. Întâlnirea va fi urmărită via satelit prin stabilirea legăturii cu bazilici şi catedrale din Brazilia, Franţa, Bucureşti, Ciudad de Mexico (Mexic), Havana (Cuba), Loja (Ecuador), Minsk (Belarus), Napoli (Italia), Washington şi Toledo (Spania). Este prima dată când studenţi catolici din Bucureşti participă la acest eveniment. La Bucureşti, la ora 18.00, în catedrala "Sf. Iosif", cei prezenţi se vor putea ruga Rozariul împreună cu papa prin satelit, apoi va urma o Liturghie celebrată de ÎPS Ioan Robu. În acest an, icoana patroanei universitarilor, Maria Sedes Sapientiae, se află la Bucureşti.

Vizită în Cuba
Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, a vizitat Cuba în perioada 21-26 februarie, pentru a celebra a X-a aniversare a călătoriei apostolice a papei Ioan Paul al II-lea în această insulă din Caraibe. Cardinalul Bertone a mai vizitat Cuba în octombrie 2005 şi a fost primit de Fidel Castro: "Am fost impresionat de felul în care Fidel Castro a vorbit despre papa Benedict al XVI-lea, a declarat atunci cardinalul: "Este un papă care îmi place - mi-a spus -, este un om bun, mi-am dat seama de îndată de acest lucru privind chipul lui, chipul unui înger". Fidel Castro mi-a cerut apoi să îl invit şi pe papa să viziteze Cuba". Între timp, la 18 februarie, Fidel Castro a demisionat de la conducerea Cubei, locul său fiind preluat de fratele său, Raul.

Vizită ecumenică
Papa Benedict al XVI-lea îl va primi în audienţă pe patriarhul ecumenic de Constantinopol Bartolomeu I la 6 martie. Patriarhul va vizita Cetatea Eternă pentru celebrarea a 90 de ani de la înfiinţarea Institutului Pontifical Oriental din Roma, încredinţat Societăţii lui Isus şi creat de papa Benedict al XV-lea. Însuşi patriarhul Bartolomeu I şi-a obţinut doctoratul la acest institut. Episcopul Romei l-a vizitat pe patriarh în Turcia în anul 2006 cu ocazia sărbătorii patronului scaunului ecumenic, Sfântul Andrei, la 30 noiembrie.

Întâlnirea familiilor
Au început pregătirile pentru celebrarea Celei de-a VI-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, care se va desfăşura în Centrul de Convenţii "Banamex" din Ciudad de Mexico (Mexic) în perioada 13-18 ianuarie 2009. Motoul va fi "Familia, formatoare în valorile umane şi creştine". Întâlnirea va avea trei faze principale: un congres teologico-pastoral, un festival al mărturiilor şi o Liturghie pentru a celebra binele pe care familia creştină îl reprezintă pentru societate. Întâlnirea, care se desfăşoară o dată la trei ani, se doreşte a fi un moment în care familiile se întâlnesc pentru a se ruga, a dialoga şi a aprofunda teme de actualitate. Astfel de întâlniri au mai avut loc la Roma (1994), Rio de Janeiro, Brazilia (1997), Roma (2000), Manila, Filipine (2003), Valencia, Spania (2006).

Preot ucis în Kenya
Un preot catolic, Michael Kamau Ithondeka, în vârstă de 41 de ani, din Dieceza de Nakuru din vestul Kenyei a fost ucis în dimineaţa zilei de 26 ianuarie, în cadrul unui blocaj rutier ilegal făcut de tineri înarmaţi. Părintele era vicerector al Seminarului Major "Sf. Mathias Mulumba" din Tindinyo. Pr. Michael Kamau Ithondeka s-a născut în Kiambu, lângă Nairobi, în anul 1966, şi a fost hirotonit preot al Diecezei de Nakuru în anul 1993. Între anii 1998 şi 2002, pr. Kamau a studiat Sfânta Scriptură la Institutul Pontifical pentru Studii Biblice din Roma.

După "Mulieris dignitatem"
Un congres "Femeie şi bărbat, "humanum" în totalitatea sa" s-a desfăşurat în perioada 7-9 februarie în Roma pentru a celebra a 20-a aniversare a scrisorii apostolice a papei Ioan Paul al II-lea despre demnitatea femeii. Congresul a analizat teme mergând de la istoria femeilor în Biserică, începând de la interacţiunile lui Cristos cu femeile, la ideologia sexelor, la importanţa căsătoriei, a familiei şi a maternităţii. Congresul a analizat contribuţiile pe care anumite femei le-au oferit Bisericii şi lumii, precum şi contribuţia creştinismului la promovarea femeii.